Ce spune aspectul mâinilor tale despre starea ta de sănătate

6 septembrie 2023   Îngrijire personală

Știai că aspectul mâinilor tale poate să ofere unele indicii despre starea de sănătate? Iată ce poate să însemne dacă te confrunți cu palme transpirate, înțepături în palme sau mâini umflate! 

Însuși, Hipocrate, marele medic din Grecia Antică, a constatat că există o legătură între aspectul mâinilor și prezența unor boli, scrie „Inverse‟. Chiar și culoarea unghiilor și modificările apărute pe ele ne pot spune cât suntem de sănătoși. De exemplu, dacă pe unghii apar linii sau pete albe, acestea pot indica unele deficiențe nutriționale, iar dacă unghiile sunt în formă de linguriță, ele pot fi asociate cu anemie. Dacă unghiile sunt jumătate albe și jumătate maro-roșiatic, înseamnă că te poți confrunta cu unghiile lui „Lindsay‟, un semn de boală renală sau de ciroză hepatică, spune sursa. 

Citește și: De ce mâinile tale par îmbătrânite, plus sfaturi pentru a le îmbunătăți aspectul 

Ce arată transpirația excesivă a palmelor

Dacă îți transpiră palmele, în absența nervozității, temperaturilor calde sau exercițiilor fizice, s-ar putea să te conrunți cu hiperhidroză primară. Totodată, dacă și fața, gâtul și axilele îți transpiră brusc, acesta poate fi semn al problemelor cu tiroida, iar dacă pe palme apar pete mici, roșii sau violete, acesta poate fi un indiciu al endocarditei infecțioase. 

Te confrunți cu o senzație neplăcută de înțepătură în palme? 

Dacă te confrunți cu o senzație ciudată în palme, mai exact, cu înțepături mici și dese, acesta poate fi semn al Sindromului de Tunel Carpian (STC). Persoanele supraponderale sau însărcinate prezintă un risc mai mare. De obicei, Sindromul de Tunel Carpian (STC) se vindecă fără tratament, dar o atelă pentru încheietura mâinii poate ajuta la ameliorarea presiunii asupra nervului median.

Poate ești interesat și de: Terapii alternative. Reflexoterapia „vede” în palme hărți vindecătoare 

Ce poate indica culoarea pielii

Este necesar să fii atent și la culoarea mâinilor tale! Dacă pielea mâinilor tale este palidă sau galbenă, acest lucru ar putea indica probleme hepatice sau anemie. De asemenea, mâinile înroșite pot să arate o reacție alergică. 

Mâinile umflate, un semn al retenției de apă 

Dacă te confrunți cu mâini umflate, acestea pot arăta prezența retenției de apă. De asemenea, mâinile umflate pot indica unele afecțuni medicale, precum Artrită Reumatoidă și Gută. 

Sursă foto: Shutterstock  

Mai multe