Masca facială hidratantă de casă din ingrediente la îndemână
Îngrijirea pielii, în special a feței, este dificil de realizat nu numai din cauza consecvenţei pe care o implică, ci și a costurilor unor produse de calitate. Încearcă şi această mască facială, cu ingrediente simple, pe care o poţi face în casă!


Cei care doresc să aibă grijă de pielea feței fără a cheltui sume mari de bani ar putea să urmeze aceste sfaturi simple pentru a face o mască facială simplă. Aceasta oferă rezultate într-un mod natural și simplu. Află toți pașii de urmat și cum te ajută să ai un ten mai frumos!
De ce să aplici această mască?
Atunci când alegi produse de înfrumusețare pentru îngrijirea feței, ai la îndemână un număr mare de produse, fabricate de mari companii, care, deși obțin rezultate eficiente, pot fi nepotrivite pentru tenul tău, mai ales dacă ai sensibilitate crescută la anumite ingrediente.
Pentru a hrăni pielea feţei şi a o netezi, poţi aplica această mască de casă care se prepară ușor, conține doar componente naturale și-ți permite să obții rezultate grozave. Este o alternativă eficientă la cremele scumpe, întrucât se prepară cu alimente uşor accesibile şi economice.
Vezi şi: Mască de ten cu vitamina A, un adevărat elixir pentru pielea ta
Ce ai nevoie pentru masca hrănitoare
1 albuş
1 lingură miere
1 lingură iaurt
5 picături de ulei de migdale sau de cocos
1 linguriţă zeamă de lămâie (numai pentru tenul gras)
Te-ar mai putea interesa: Masca antirid făcută în casă îţi estompează toate imperfecţiunile
Pregăteşte un recipient curat pentru a amesteca toate ingredientele, apoi bate albuşul spumă. Adaugă iaurtul, mierea și uleiul. După omogenizare, dacă ai tenul gras, poţi pune şi zeama de lămâie care te va ajuta să controlezi excesul de sebum şi să obţii efectul de luminozitate.
Aplică amestecul pe fața curată, uscată, evitând zona ochilor. Lasă-l să acționeze aproximativ 20 de minute, apoi clăteşte cu apă călduţă. Tratamentul poate fi terminat cu aplicarea cremei hidratante obișnuite.
FOTO: Shutterstock