VIDEO Produse cosmetice de casă. O bunică make-up artist îţi arată trucurile ei

Reţete de produse de îngrijire a pielii prezentate de o bunică make-up artist din Belgia la propunerea nepoatei, apreciată pentru clipurile ASMR.

1 cosmetice naturale jpg jpeg

Demachiante pentru ochi şi ten, exfoliante pentru buze şi faţă, balsam de buze – toate se pot crea în propria casă, fără mare efort din câteva ingrediente benefice pielii, în special tenului. Află reţetele unor produse de îngrijire a pielii prezentate de o bunică make-up artist din Belgia la propunerea nepoatei, apreciată pentru clipurile ASMR.

Dacă iubeşti produsele naturale de îngrijire a tenului, vei fi încântat de aceste reţete simple de exfoliant şi demachiante pentru faţă şi ochi. Sunt realizate din uleiuri esenţiale şi folosite în mod obişnuit de o make-up artist din Belgia. Într-unul dintre clipurile nepoatei sale, cunoscuta ASMR-istă Nanou Philips, ea a preparat împreună cu aceasta produse de îngrijire a tenului.

Vei avea nevoie de o pâlnie, o cănuţă gradată, o linguriţă, o lingură, borcănele şi sticle mici, închise la culoare, pentru a nu fi afectate de lumină şi a se păstra mai mult timp în locuri ferite de umiditate. Nu uita să lipeşti pe fiecare sticluţă câte o etichetă cu numele preparatului şi eventual conţinutul!

Demachiant pentru ochi

Pentru acest demachiant, iei o sticlă mică pe care o umpli pe jumătate cu ulei de migdale sau de măsline. Adaugi o linguriţă de ulei de ricin, care este benefic pentru gene, şi umpli sticla cu apă de trandafiri sau apă de lavandă. Acest ultim ingredient va dilua uleiurile pentru ca acestea să nu pătrundă în ochi. Înainte de folosire, va fi nevoie să agiţi sticla. Pui puţin pe o dischetă demachiantă şi o aplici pe fiecare ochi în parte, cu mişcări de sus în jos.

Ulei demachiant pentru ten

Pentru ten, ai nevoie de un demachiant care să dizolve produsele de machiaj la finalul zilei, hrănind totodată pielea pentru noapte, fără a mai fi nevoie de o cremă de noapte. Un astfel de produs simplu de curăţare a tenului conţine:

- 20 ml ulei de ricin

- 20 ml ulei de măsline

- 20 ml ulei de jojoba

- ulei de sâmburi de struguri

Adaugi pe rând fiecare tip de ulei, urmând să umpli sticla cu cel din urmă, uleiul de sâmburi de struguri. Înainte de folosire este nevoie să agiţi sticla foarte bine! Pui puţin în palmă şi-ţi masezi tenul cu mişcări circulare şi gâtul cu mişcări de jos în sus. Apoi, înmoaie un prosop în apă caldă şi pune-l pe faţă pentru câteva minute, apoi repetă pentru ca uleiurile să pătrundă în piele.

Pont

Pentru tenul acneic, poţi adăuga 10 picături de ulei esenţial de lavandă şi 5 picături de ulei esenţial de arbore de ceai

Citeşte şi: De ce vorbele şoptite le dau unora furnicături? Cum a apărut fenomenul numit ASMR?

Exfoliant facial

Pentru acest exfoliant natural ai nevoie doar de trei ingrediente: ulei de măsline, tărâţe de ovăz sau zaţ de cafea şi miere. Într-un borcan mic, pui o linguriţă de ulei de măsline, trei linguriţe de târâţe de ovăz şi o lingură de miere. Amesteci bine. Pui puţin pe degete şi masezi faţa, gâtul, decolteul şi chiar mâinile. Îndepărtezi cu un prosop înmuiat în apă caldă. Este un masaj excelent pentru cuticule, dar mai ales pentru piele care devine catifelată.

Reţine!

Pentru a folosi acest amestec ca mască pentru faţă, dar numai dacă nu ai tenul sensibil, adaugă şi un vârf de cuţit de scorţişoară.

Vezi şi: Cremă antirid homemade. Uleiurile esenţiale pot readuce tinereţea pe chipul tău

Balsam pentru buze

Din ulei de nucă de cocos, ceară de albine şi unt de shea poţi face un balsam de buze hrănitor, fără ingrediente cu efecte secundare. Într-un borcănel, pui trei linguri de ulei de nucă de cocos topit pe baie de aburi, o lingură de ceară de albine şi o lingură de unt de shea. Amesteci bine şi mai ţii puţin borcanul la bain-marie înainte de a trece totul în recipiente mici, uşor de folosit.



Recente

Bruschete cu feta si rosii  Sursa foto shutterstock 710944210 jpg
little children using new technologies jpg
Budinca cu orez si stafide  Sursa fogto shutterstock 2375644625 jpg
Rulada de pui cu parmezan  Sursa foto shutterstock 1086425381 jpg
clickpentrufemei ro (1) jpg
Briose cu ciocolata si orez expandat  Sursa foto shutterstock 2227833871 jpg
Capusa piele jpg
Supa rece  Sursa foto shutterstock 2573808521 jpg
Cheesecake cu cafea si ciocolata  Sursa foto shutterstock 1005893962 jpg
Salata sfecla  Sursa foto shutterstock 2411451133 jpg
Cum arată pielea după trei zile în apa Mării Moarte a Transilvaniei png
64 65 shutterstock 1071371528 jpg
digital lavender interior design jpg
Tort malai si portocale  Sursa foto shutterstock 587517440 jpg
clickpentrufemei ro png
Bruschete cu avocado  Sursa foto shutterstock 183151442 jpg
Tort de ciocolata  Sursa foto shutterstock 2473905097 jpg
shoulder hand unrecognizable person stretched forward begging help jpg
Bruschete cu branza  Sursa foto shutterstock 2426555811 jpg
Grifid Hotels  Infinity Pool View jpg