10 semne ale abuzului emoţional la copii

18 ianuarie 2023   Parenting

Așa cum leziunile fizice pot afecta un copil, maltratarea emoțională îl poate paraliza din punct de vedere emoțional, comportamental și intelectual. Stima de sine poate fi deteriorată. De aceea, este esențial să recunoaștem indicatorii abuzului.

Unul dintre semnele distinctive ale abuzului emoțional este absența interacțiunii pozitive, cum ar fi lăudarea copilului. În urma abuzului emoțional sever asupra unui copil, problemele emoționale și comportamentale pot fi prezente în diferite grade. La copiii mici, se poate observa în lipsa îngrijirii acestora. După abuzul emoțional, acești copii pot deveni retrași și anxioși și își pot pierde abilitățile sociale și lingvistice de bază. Ei pot deveni întârziați din punct de vedere al dezvoltării, limitați din punct de vedere social și, în unele cazuri, antisociali sau incapabili să se protejeze de ceilalți. Abuzul emoțional și neglijarea pot dăuna copiilor de toate vârstele, dar îi afectează serios pe sugari și copiii mici, lăsându-i cu deficite permanente de dezvoltare.

Le scade stima de sine

Abuzul poate duce la multe schimbări în comportament. Copiii abuzați par adesea speriați, anxioși, deprimați, retraşi sau mai agresivi. De asemenea, au o stimă de sine redusă şi dau vine pe ei înşişi de fiecare dată când ceva nu merge bine.

Revenirea la comportamente anterioare

Copiii abuzați pot avea comportamente manifestate la vârste mai fragede, cum ar fi suptul degetului mare, urinarea în timpul somnului, frica de întuneric sau frica de străini. În cazul unor copii, se poate petrece pierderea limbajului dobândit sau se pot ivi probleme de memorie.

Frica de a merge acasă, la şcoală sau la grădiniţă

Copiii abuzați își pot exprima reținerea la plecarea la şcoală, grădiniţia. Pot fi anxioşi când sunt preluaţi chiar de persoana care îi abuzează sau manifestă o teamă neobișnuită faţă de o anumită persoană, de un loc familiar.

Te-ar mai putea interesa: Îţi baţi copilul? Uite cât rău îi faci!

Schimbări în alimentație

Stresul, frica și anxietatea cauzate de abuzul emoţional pot duce la schimbări în comportamentul alimentar al copilului, ceea ce poate duce la creșterea sau la pierderea în greutate.

Modificări ale somnului

Copiii abuzaţi frecvent din punct de vedere emoţional au coșmaruri sau au dificultăți de a adormi. Devin din ce în ce mai obosiţi.

Vezi și: Cum identifici un copil abuzat

Au leziuni inexplicabile pe corp

Este posibil să observi pe corp leziuni sau vânătăi, dacă cel mic a fost abuzat emoţional. Stima de sine scăzută induce copilului o tendinţă de a-şi face rău. Se întâmplă mai ales dacă nu mai sunt capabili să facă faţă propriilor emoţii.

Schimbări în performanța școlară

În cazul unui abuz emoţional, copiii pot avea dificultăți de concentrare şi o performanţă scăzută. Mai mult, au prezență redusă la şcoală sau la grădiniţă.

Lipsa de igienă

Abuzaţi și neglijaţi, copiii pot părea neîngrijiți. Ei ajung să poarte haine murdare sau au un miros corporal neplăcur. De obicei, nu sunt îmbrăcaţi în concordanţă cu vremea.

Se autoizolează

Atunci când un copil este supus abuzului emoţional pe o perioadă lungă de timp, ajunge să devină singuratic şi să evite apropierea de alţi copii. Din moment ce sunt răniţi emoţional, întâmpină dificultăţi în a se împrieteni cu ceilalţi.

Se comportă altfel decât copiii de vârsta lui

Un copil care pare mai matur sau din contră, pe măsură ce se dezvoltă fizic, preferă să se comporte ca un copil mai mic, este posibil să fi fost supus abuzului emoţional. Mai mult, au activităţi diferite de ale celor de vârsta lui şi fie aleg unele tipice unor copii mai mari, fie a unora micuţi.

Atenţie!

Copiii care sunt abuzaţi emoţional în prezent pot să devină tinerii care se vor implica în activități cu risc ridicat, cum ar fi consumul de droguri sau alcool.

FOTO: Shutterstock

Mai multe