3 idei de antreuri pentru masa de Paşti: ouă umplute, minitarte şi salată de pui
Nu pot lipsi de pe masa de sărbătoare pascală antreurile cu ouă umplute, salatele, tartele, de aceea îţi oferim câteva reţete care să te inspire în crearea unui meniu cu care să-i bucuri pe toţi cei dragi care se vor aduna de Paşti.
Ai probleme în a te decide ce antreuri să pregăteşti pentru Paşti? Îţi arătăm cum să faci trei astfel de preparate de deschidere a mesei pascale: nelipsitele ouă umplute, pentru care noi îţi propunem o umplutură de ciuperci, porumb, şuncă şi maioneză, minitarte sărate şi salată cu piept de pui, ouă fierte şi maioneză. Sunt feluri mai grele, deci îndeamnă mesenii să guste câte puţin din fiecare şi să le savureze pe îndelete, fără grabă.
Ouă umplute
Ingrediente pentru şase porţii
6 ouă fierte
5-6 ciuperci fierte
50 g porumb dulce, din conservă
2 felii șuncă presată
150 g maioneză
sare
piper
Cum să faci ouă umplute
Tai ouăle jumătăți, pe lung, și le scoți gălbenușul, pe care-l toci. Tai bucăți cât mai mici ciupercile și le storci în mâini de zeama în exces.
Te-ar mai putea interesa: Povestea ouălor umplute: de ce se numesc şi ouă diavoleşti. Plus 3 reţete fabuloase
Le amesteci cu porumbul, gălbenușurile, șunca tocată, jumătate din cantitatea de maioneză și condimentezi cu sare și piper, după gust.
Umpli ouăle și pui deasupra, cu poșul, maioneza rămasă. Le decorezi după imaginație.
Salată de pui
Ingrediente pentru patru porţii
1 piept de pui fiert
2 ouă fierte
75 g maioneză
1 ceapă verde
20 ml suc de lămâie
100 g cremă de brânză
20 g iaurt gras
sare
2 ardei
Aşa o prepari!
Toci mărunt pieptul de pui, ceapa verde și albușurile de la ouă. Amesteci ingredientele, adaugi maioneza, sucul de lămâie și condimentezi cu sare, după gust.
Pui salata pe o farfurie și-i dai forma unei găinușe. Amesteci crema de brânză, la temperatura camerei, cu iaurtul și sare după gust.
Ungi salata cu crema de brânză, adaugi deasupra gălbenușurile rase și tai din cei doi ardei coada, creasta, aripioara și ciocul găinușei. Decorezi salata și o dai la rece.
Minitarte sărate
Ingrediente pentru patru porţii
Pentru aluat:
220 g făină
100 g unt
1 gălbenuș
20 ml apă rece
Pentru umplutură:
1 ardei
50 g șuncă presată
50 g mazăre, din conservă
1 cartof mic, fiert
1 castravete mic, murat
75 g maioneză
sare
Vezi şi: Reţetă în paşi. Miniplăcinte cu carne de vită
Mod de preparare
Combini făina cernută cu sarea, apoi adaugi untul rece, tăiat cubulețe și frămânți până când obții o consistență sfărâmicioasă. Adaugi gălbenușul, torni apa rece și omogenizezi aluatul. Îi dai o formă rotundă, îl înfășori în folie alimentară și-l dai la rece pentru o jumătate de oră.
Împarți aluatul în bucăți mici, pe care le întinzi și foile obținute le așezi în formele de minitarte, inclusiv pe margini. Le dai la cuptor, la 190 °C, 40-45 de minute, până când se rumenesc. Le scoți din forme după ce s-au răcit.
Pentru umplutură, toci ardeiul și-l amesteci cu cartoful tăiat cubulețe cât mai mici. Adaugi șunca tocată, mazărea scursă și spălată, castravetele tocat și stors bine în mână, maioneza și sare, după gust. Umpli minitartele și le decorezi după imaginație.
FOTO: Shutterstock