Idee pentru masa de prânz: tocană de chifteluțe

10 octombrie 2024   Rețete

Nu doar şniţelel cu cartofi prăjiţi pot alcătui un preparate reconfortant. Încearcă o tocană de chiftele, cu cartofi şi morcovi suculenţi!

Chiftelele de casă au un gust incredibil şi cele pe care ţi le propunem în această reţetă sunt super ușor de făcut și aromate. Pentru a prepara chiftelele în avans, ai putea să foloseşti o combinație de carne de vită și porc. Alegând carnea de porc, aduci un plus de grăsime care va face chiftelele mai fragede. Ai mai putea combina carne de curcan tocată sau de pui, după preferinţă. La capitolul condimente, vei observa că nucșoara și ienibaharul dau o savoare unică, dar şi busuiocul şi oreganoul sunt potrivite. Pentru un plus de aromă fină și un gust mai dulce, căleşte ceapa înainte de a o adăuga în compoziţia de chiftele.

Ingrediente pentru trei porţii

Pentru chiftele:

500 g carne tocată, amestec

100 ml lapte

3 felii pâine, doar miezul

2 ouă

2 căței de usturoi

oregano

busuioc uscat

sare

piper

pătrunjel

ulei, pentru prăjit

Pentru tocăniță:

30 ml ulei

1 ceapă

2 căței de usturoi

3 cartofi

2 morcovi

500 g suc de roșii

sare

piper

pătrunjel

Te-ar mai putea interesa: Tocăniță de pește cu legume

Cum să faci tocană de chiftele

Pentru chiftele, înmoi miezul de pâine în lapte, îl storci și-l amesteci cu carnea, ouăle, cățeii de usturoi pisați și condimentezi cu sare, piper, oregano și busuioc uscat, după gust.

Formezi chifteluțele cu mâna umedă, le rumenești în ulei, pe toate părțile, apoi le scoți pe șervete de hârtie pentru a se absorbi excesul de ulei.

Pentru tocăniță, încingi uleiul într-o cratiță, adaugi cățeii de usturoi pisați și ceapa tocată și o lași până devine sticloasă.

Vezi și: Reţetă de post. Tocăniță de legume

Adaugi morcovii tocați, cartofii tăiați cubulețe, sucul de roșii, sare și piper, după gust, acoperi și lași legumele să se pătrundă, la foc mic. Adaugi chiftelele și servești tocănița cu pătrunjel tocat.

FOTO: Shutterstock

Mai multe