Reţetă de post. Supă de legume
Dacă ai exclus carnea din dietă sau vrei să ţii post, te va ajuta această reţetă de supă de legume. Conţine şi năut, un bun substitut al cărnii.
Ce poate fi mai hrănitor şi reconfortant decât o supă savurată alături de cei dragi, în sezonul rece? Încearcă această reţetă care conţine, alături de alte legume, şi năut. Sățios, bogat în vitamine și minerale, năutul este un aliment care te ajută să te menții sănătos, să scapi de kilogramele în plus și de constipație.
Năutul este o plantă leguminoasă, care face parte din aceeași familie cu fasolea. Consumul său oferă o varietate de vitamine, (A, vitaminele B, C, D și E), minerale, (fier, magneziu, mangan, potasiu, zinc), carbohidrați și grăsimi. Este un substitut ideal pentru carne, fiind bogată în fibre și proteine vegetale. O cană cu năut conține 14.5 g de proteine și 12.5 g de fibre, cantități ce conferă sațietate pe parcursul zilei, ceea ce ajută la controlul apetitului și la slăbit.
Info
Unele studii afirmă că proteina din năut este mai bună decât cea a altor tipuri de leguminoase. Asta pentru că năutul conține toți aminoacizii esențiali, cu excepția metioninei, substanță necesară pentru creșterea și repararea țesuturilor corpului.
Ingrediente pentru patru porţii
1 ceapă
1 cățel de usturoi
2 morcovi
200 ml suc de roșii
15 g pasta de tomate
50 g varză tocată
200 g mazăre congelată
200 g năut sau fasole din conservă
200 g paste
30 ml ulei
busuioc uscat
sare
Te-ar mai putea interesa: Supa-cremă de porumb, sursa ta de energie
Mod de preparare
Încingi uleiul într-o cratiță și călești ceapa tocata până devine sticloasă. Adaugi apoi cățelul de usturoi și-l lași la călit un minut. Pui mazărea, varza, morcovii tocați și mai călești alte două minute, după care torni sucul de roșii în care ai dizolvat pasta de tomate, apoi apă cât să umpli oala pe trei sferturi.
Vezi si: Pont pentru prânz! Supă de fructe de mare
Condimentezi cu sare și busuioc, după gust, și lași să iarbă până se înmoaie legumele. Pui năutul sau fasolea, pastele și mai lași pe foc alte 10-15 minute, până se fierb toate ingredientele.
FOTO: Shutterstock