Animalul de companie te scapă de stres

1 68309 original jpg jpeg

Nimic nu este mai încântător decât de a da şi de a primi iubire. Animalele de companie sunt ca nişte copii mici care au nevoie de noi, iar ca răsplată primim dragostea lor.

De aceea,este bine pentru sănătatea noastră să avem animale de companie.

Aceştia ne fac să ne simţim mai bine şi ajută la reducerea stresului. Chiar dacă întreţinerea unui animal presupune multă muncă şi cheltuială:să-i facem vaccinul,să-l ducem la vizita medicală,dar şi să-l hrănim,chiar merită.

Dacă ai un câine,trebuie să-ţi faci timp să-l scoţi zilnic la plimbare,iar dacă ai o pisică,trebuie să te asiguri că are un spaţiu larg pentru a se simţi confortabil. Cu toate acestea,eforturile nu se compară cu beneficiile pe care le are un animal de companie asupra sănătăţii noastre mentale şi fizice.

De ce este bine să avem animale de companie?

Animalele de companie ajută la atenuarea stării de anxietate şi de stres

S-a dovedit ştiinţific că atunci când mângâi un animal,te relaxezi şi apar sentimentele pozitive,dispărând cele negative. Atunci simţim că problemele au dispărut,dar sunt şi cele care ne ţin departe de substanţele nocive,cum este fumatul. În cazul în care încerci să te laşi de fumat sau de orice alt obicei nociv,un animal de companie poate fi de mare ajutor.Pe de altă parte,există mai multe cazuri de cupluri care nu pot avea un copil,dar se simt mult mai bine după ce îşi cumpără un câine. Văd în el o fiinţă de care pot avea grijă şi-i poate oferi dragoste.

  

Îmbunătăţesc stima de sine:ne fac să ne simţim importanţi

Nimic nu este mai îmbucurător decât atunci când ajungi acasă după o zi de muncă,şi sare pe tine câinele,bucurându-se că ai ajuns acasă încă de la uşă.

Este cea mai bună scuză pentru a ieşi în parc

A avea un câine,avem obligaţia de a-l scoate în parc la plimbare. În acest fel,poţi practica şi tu exerciţii fizice care să ajute sistemul cardiovasculator,dar şi dacă vrei să slăbeşti. Mersul pe jos este o activitate care ajută mult.

Ne ajută să fim mai sociabili

Scoţând câinele afară la plimbare poate fi o oportunitate bună de a începe să faci conversaţie cu alte persoane care fac acelaşi lucru ca şi tine.

  Sunt un exemplu foarte bun pentru copii    

Pentru ce mici,animalul de companie este ideal pentru a-l învăţa bunele valori,cum sunt responsabilitatea,dar şi grija faţă de cei din jur.

Iată ce trebuie să ştii atunci când alegi un animal de companie:

Cât timp vei fi capabilă să-i dedici? O pisică este recomandată celor care au o viaţă mai ocupată,ele fiind cele care nu au nevoie de o atenţie specială. Dar un câine are nevoie să fie plimbat în fiecare zi. Trebuie să te gândeşti bine înainte de a face o alegere.

Dacă ai multă dragoste de oferit,nu mai aştepta. Cumpără sau adoptă un animal de companie,fie că este o pisică sau un câine. Nimic nu este mai sănătos decât să ai în casă un animal căruia să-i dăruieşti toată dragostea.

Credit foto:www.steptohealth.com



Recente

6915265 jpg
pexels technobulka 2908976 jpg
Flexibilitatea unui credit IFN Cum se adapteaza nevoilor tale jpg
teenager trying reduce hangover effect morning jpg
50   51 shutterstock 2252434631 jpg
happy female model sitting floor covered with confetti laughing enchanting caucasian girl posing with balloons her birthday jpg
space collage with young women jpg
front view young beautiful lady white dress posing with stop sign jpg
fantasy scene wealth jpg
front view young modern woman colorful coat orange t shirt with black earphones sunglasses posing jpg
Semnificatia apei sfintite Boboteaza  Sursa foto shutterstock 2241996461 jpg
Ce este randamentul dividendului jpg
adorable white woman posing with bengal lights gorgeous red haired girl holding sparklers laughing new year jpg
three friends having 2018 party jpg
profimedia 1061300496 jpg
view snowman with winter landscape snow jpg
St stephen wiki jpg
young woman santa s hat sitting with opened book jpg
christmas balls with sun shining jpg
profimedia 0943076492 (2) jpg