Când sărbătoresc credincioşii moşii de toamnă 2019. Ce trebuie să dai de pomană în Sâmbăta Morţilor

1 mosii de toamna jpg jpeg

Moşii de toamnă sunt sărbătoriţi sâmbătă, 2 noiembrie, zi în care Biserica Ortodoxă organizează slujba de Liturghie şi de pomenire pentru sufletele celor adormiţi. Potrivit tradiţiei, oamenii trebuie să se îmbrace în haine de sărbătoare, iar femeil să aibă capul acoperit.

Potrivit

, în această zi nu ai voie să speli haine, să faci curat în gospodărie sau să faci alte munci. Sâmbăta Morţilor este dedicată rugăciunii pentru sufletele celor adormiţi. Se spune că această zi trebuie începută din zori pentru a participa la Sfânta Liturghie, slujbă ce are loc înaintea celei de pomenire a celor adormiţi.

De asemenea, moşii de toamnă sunt un prilej pentru pomenirea celor adormiţi şi pentru a oferi bucate celor nevoiaşi. Aşadar, dacă mergeţi la biserică în Sâmbăta Morţilor trebuie să aveţi un coş din care nu lipsesc o sticlă mică de vin, colivă, colac şi bucate abundente pe care să le oferiţi de pomană. Cantităţile trebuie să fie aibă dimensiuni rezonabile. Pe lână aceste lucruri obligatorii poţi adăuga fructe, bomboane, dulciuri, căni sau alte lucruri care pot fi folositoare celor nevoiaşi.

Coliva se face din grâu fiert, îndulcit şi ornată cu sfânta cruce şi bomboane colorate. De asemenea, potrivit sursei citate, colacul poate fi înlocuit cu prescuri pentru a avea o variantă mai practică.



Recente

shutterstock 1742654276 jpg
cuplu face calcule 2229856785 jpg
clickpentrufemei ro (19) jpg
Semne ca iti neglijezi sanatatea mintala  Sursa foto shutterstock 2200959479 jpg
shutterstock 1292534521 jpg
shutterstock 551342416 jpg
shutterstock 1010662003 jpg
shutterstock 2077653295 jpg
Taci pentru a evita conflictele  Sursa foto shutterstock 2253955075 jpg
Esti o persoana toxica fara sa stii  Sursa foto shutterstock 1389422705 jpg
Minciuni, obsesie și iluzia fericirii în cartea „Roșu murdar” png
shutterstock 373552009 jpg
shutterstock 2004352769 jpg
shutterstock 2349783369 jpg
shutterstock 2165936661 jpg
Test de personalitate  Esti diplomat sau direct  Sursa foto shutterstock 620872658 jpg
shutterstock 1823248277 jpg
Pierderea timpului are efecte benefice  Sursa foto shutterstock 1829531144 jpg
Ce inseamna acceptarea unui pahar cu apa la interviul de angajare  Sursa foto shutterstock 36868639 jpg
shutterstock 2471109131 jpg