Cât de mult ajută masca

1 shutterstock 1632557005 jpg jpeg

Este oficial: din această săptămână, purtarea măştii este obligatorie. În magazine, la metrou, în tramvaie, la poştă, în orice spaţiu închis nu se mai poate intra dacă nu ai gura şi nasul acoperite. Desigur, sunt voci care se opun acestei măsuri, susţinând că masca aduce beneficii doar celor care o vând.

Nimic mai fals! Primul studiu făcut pe această temă, publicat zilele acestea, arată cât de eficientă este, de fapt, masca în protecţia împotriva noului coronavirus. Conform unei echipei de cercetători din Hong Kong, rata la care virusul a fost transmis prin particule aeriene sau picături respiratorii a scăzut cu până la 75% atunci când au fost utilizate măşti.

"Constatările noastre arată oamenilor din întreaga lume că purtarea măştii are efecte enorme în combaterea răspândirii Covid-19," a declarat Dr. Yuen Kwok-yung, microbiolog la Universitatea din Hong Kong pentru Sky News.

Dr. Yuen, care a fost printre cei care au descoperit virusul SARS în 2003, a spus că studiul eficacităţii purtării măştii este primul de acest fel şi a fost făcut tocmai pentru că existau păreri contradictorii pe acest subiect, chiar şi printre experţi medicali. La începutul izbucnirii pandemiei, până şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi-a schimbat de vreo două ori declaraţiile despre cât de mult ajută masca.

Eficienţa măştii este mult mai mare atunci când este purtată de persoana infectată cu virusul SARS-Cov-2, însă atunci când este purtată atât de persoana infectată cât şi de cea sănătoasă, posibilitatea de transmitere a virusului este foarte mică. Dacă se adaugă şi păstrarea unei distanţe de cel puţin 1,5 metri, rata răspândirii coronavirusului devine aproape zero.

Efectele caniculei

Odată cu instalarea temperaturilor de vară, multe persoane au ridicat problema purtării măştii pe timp de caniculă. Conform unor medici niponi citaţi de cotidianul The Japan Times, muşchii respiratorii sunt stresaţi, ceea ce îngreunează respiraţia, iar rezultatul este acumularea căldurii în corp. Adăugând şi faptul că, atunci când purtăm mască bem apă mai rar, există şi riscul deshidratării.

Mai mulţi doctori francezi au spus însă, că probleme de respiraţie pot apărea doar atunci când este purtată o mască groasă, de tip FFP2 sau una din bumbac gros, în trei straturi. Măştile chirurgicale simple nu îngreunează respiraţia. Aceştia sugerează ca, pe timp de vară, să purtăm măşti din materiale mai subţiri.

De asemenea, purtarea măştii nu trebuie să amâne hidratarea. Trebuie să bem apă ori de câte ori ne este sete, având grijă cum manevrăm masca. Aceasta poate fi dată jos şi pusă la loc pe faţă dacă este manevrată doar de la partea elastică şi dacă exteriorul măştii nu intră în contact cu interiorul ei. Purtarea măştii pe bărbie este eronată, căci nu face altceva decât să împrăştie viruşii, pe care îi inspirăm atunci când punem masca înapoi pe faţă.

@shutterstock



Recente

shutterstock 2079792982 jpg
curățenie  foto   Shutterstock jpg
Obiceiuri zilnice pentru reaprinderea pasiunii in cuplu  Sursa foto shutterstock 2531030015 jpg
Cuplu zambind si imbratisandu se 2496174841 jpg
Semne benching in cuplu  Sursa foto shutterstock 217147789 jpg
cuplu  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 2296782755 jpg
Tradarea in cuplu este scuzabila sau nu  Sursa foto shutterstock 2412908799 jpg
bărbat  foto   Shutterstock jpg
5 calitati cuceresc barbatii fara exceptie  Sursa foto shutterstock 1297522150 jpg
shutterstock 791294935 jpg
Prea multe esecuri in dragoste  Scapa de aceste obiceiuri  Sursa foto shutterstock 297583913 jpg
Relatia de cuplu ale acestor nativi se imbunatateste pana pe 27 octombrie  Sursa foto shutterstock 2480625331 jpg
Complimente la care barbatii nu rezista  Sursa foto shutterstock 1841027632 jpg
barbat fericit cadou aniversare 2177432677 jpg
shutterstock 204778261 jpg
shutterstock 1561419991 jpg
shutterstock 2436027337 jpg
Ce este limerenta  Sursa foto shutterstock 2513006111 jpg
shutterstock 1704424849 jpg