«Copiii sub 6 luni nu trebuie expuşi la soare»

 

ADEVĂRAT. Soarele aduce beneficii în cazul copiilor, cu condiţia ca expunerea să fie moderată, cu măsuri de protecţie (vestimentaţie) şi cu aplicarea de produse cu FPS. Medicii avertizează că micuţii sub 6 luni nu trebuie expuşi deloc la razele soarelui. La copiii mai mari de această vârsă, este indicat să se evite intervalul de expunere 10:00 – 16:00, să se folosească produse cu FPS 30 sau 50 aplicate cu 20 de minute înainte şi reîmprospătată la fiecare 2 ore sau după ieşirea din apă. Copiii trebuie să poarte şi ochelari de soare cu filtru UV.

 

«Arsurile solare epuizează capitalul solar»

 

ADEVĂRAT. Arsurile produse de soare reduc resursele de protecţie a pielii în zona respectivă. Fiecare dintre noi ne naştem cu un capital solar, care variază în funcţie de tipul de piele şi care ne protejează de efectele nocive ale soarelui. Vestea proastă este însă că acest capital, odată epuizat, nu mai poate fi recuperat, cu alte cuvinte celulele lezate de la nivelul pielii nu mai pot fi „reparate”. În acest caz, suntem mai vulnerabili faţă de cancerul de piele şi de îmbătrânirea prematură. Până la vârsta de 18 ani, ne expunem cel mai mult la soare (între 60 şi 80% din „doza” de soare primită pe tot parcursul vieţii), de aceea protecţia solară este mai mult decât necesară în acest interval.

 

«După ce ai ieşit din mare, nu trebuie să reaplici crema în cazul în care foloseşti un produs rezistent la apă»

 

FALS. Chiar dacă foloseşti un produs care menţiunea „rezistent la apă” acest lucru nu înseamnă că protecţia oferită de el se păstrează integral după ce ai făcut baie în mare sau piscină. Aşadar, chiar şi în acest caz, ca măsură de siguranţă, reaplică produsul.

 

«Când este înnorat, nu trebuie să te protejezi de soare»