Ce se întâmplă cu pacienţii cu Covid-19 intubaţi?

Până acum, intubaţia era asociată, în mare parte, cu anestezia generală. Bolnavii supuşi unei intervenţii chirurgicale ce presupunea anestezie, erau sedaţi şi li se introducea un furtun pe gât, care pompa aer în plămâni, ajutându-i astfel să respire în timpul operaţiei. De când, însă, noul coronavirus şi-a arătat colţii, tăind respiraţia multor dintre victimele sale, medicii s-au văzut nevoiţi să intubeze aceşti oameni, uneori pe perioade lungi de timp, pentru a-i ajuta să respire. Dar, procedeul nu este lipsit de riscuri şi de efecte secundare.

Majoritatea oamenilor infectaţi cu noul coronavirus sunt complet asimptomatici sau fac forme relativ uşoare de boală. Unii, însă, sunt mult mai afectaţi de virus şi au nevoie de tratament medical mai complex. De obicei, persoanele cu sistem imunitar slăbit, adică vârstnicii şi bolnavii cronici, sunt predispuşi la o formă severă de Covid-19. De cele mai multe ori ei ajung în secţiile de terapie intensivă a spitalelor, unde sunt conectaţi la aparate mecanice de respiraţie când starea lor se înrăutăţeşte brusc.

Citeşte şi: Cum ne menţinem sănătatea mintală în perioada carantinei

Ce este intubaţia

Intubaţia este o procedură standard care implică introducerea unui tub în căile respiratorii ale unui pacient. Există mai multe tipuri de intubaţie, în funcţie de unde este localizat tubul şi scopul procedurii. Printre cele mai comune tipuri se numără: intubaţia nazogastrică, care implică trecerea tubului prin nas către stomac pentru a îndepărta aerul sau pentru a alimenta ori oferi medicamente pacientului; intubaţie cu fibră optică, prin care se introduce tubul în gât, pentru a-l examina sau pentru a ajuta la intubarea endotraheală atunci când pacientul nu îşi poate mişca gâtul şi capul; intubaţia endotraheală, în care tubul este introdus prin nas sau prin gură în trahee, pentru a ajuta pacientul să respire. Aceasta din urmă este folosită pentru anestezie, dar şi pentru pacienţii cu probleme respiratorii, cum ar fi cei bolnavi de Covid-19.

În mod normal, procedura este una simplă, de rutină. Nu, însă, şi când vine vorba de pacienţii cu noul coronavirus. În cazul lor, doctorii anestezişti, care fac această procedură, trebuie să fie foarte bine protejaţi deoarece, în momentul introducerii tubului, virusul „explodează” pur şi simplu, iar riscul de infecţie este foarte ridicat. De aceea, cei mai mulţi doctori infectaţi cu noul coronavirus sunt cei anestezişti.

După ce a fost introdus în trahee, tubul este, apoi, conectat la un aparat special, un ventilator, care permite personalului medical să ajusteze cantitatea de aer şi de oxigen necesare pacientului.

Când este necesară respiraţia mecanică?

Un bolnav de Covid-19 este intubat când începe să dea semne de insuficienţă respiratorie. Acestea includ o rată a respiraţiei crescută, nivel ridicat al bioxidului de carbon în sânge şi o stare de confuzie şi de somnolenţă a pacientului. O persoană sănătoasă respiră în jur de 15 ori pe minut.

Când această rată depăşeşte 28 de respiraţii pe minut, doctorii încep să considere intubaţia. Înainte, însă, de a conecta pacientul la aparate de respiraţie, medicii încearcă metode neinvazive, cum ar fi măşti de oxigen. Intubaţia rămâne ultima resursă medicală, având în vedere complicaţiile care le presupune.

Când soseşte momentul intubării, medicii trebuie să acţioneze rapid. Asta, deoarece starea pacientului se agravează brusc. În situaţiile critice, intubaţia trebuie făcută în maxim 30 de minute pentru a salva viaţa pacientului. Odată intubaţi, unii pacienţi îşi revin relativ repede, însă alţii dezvoltă complicaţii şi trebuie să rămână conectaţi la aparatele respiratorii săptămâni la rând. De altfel, statistica arată că doar 50% dintre bolnavii de Covid-19 intubaţi reuşesc să învingă boala. Iar aici, starea psihică a pacientului joacă, şi ea, un rol crucial.