Un diagnostic de cancer schimbă cursul normal al lucrurilor şi te aruncă în altă etapă a vieţii. Aşa s-a întâmplat şi în cazul regizoarei şi scriitoarei Chris Simion-Mercurian (42 de ani). A suportat cu stoicism chimioterapia şi a învins cu mult curaj boala. În tot acest răstimp, a cerut normalitate celor din jur. Şi a primit-o, spune ea. Iar aceasta a ajutat-o să dea un sens întregii etape. A lucrat pe toată perioada tratamentului şi a mai scris şi o carte – „Care dintre noi“. Şi deşi a pornit de la boală şi durere, a ieşit un album despre iubire şi iertare. Un fel de manual de supravieţuire pentru cei care ajung în situaţii limită, în momente de rătăcire profundă. Artista este iniţiatoarea Festivalului de Teatru Independent Undercloud şi a proiectului Griviţa 53 – primul teatru independent construit în România.

Teatrul a ales-o să-i fie mesager

S-a născut în Bucureşti, dar a crescut în Maramureş, în Ieud, un loc cu tradiţii,  unde oamenii se salută cu „Lăudăm pe Iisus“ şi se răspunde: „În veci, amin!“. „Am copilărit într-un spaţiu sănătos, cu oameni verticali şi curajoşi, cu credinţă în Dumnezeu. Am crescut în sugnă (n.r. – fuste lungi, creţe, din caşmir înflorat) şi-n opinci, până în adolescenţă. Hainele erau făcute-n casă, de bunica şi de mama. Acolo am învăţat să trăiesc curat şi simplu“, povesteşte Chris Simion-Mercurian. N-a ştiut niciodată că va ajunge artistă, că va scrie şi că va regiza spectacole, dar, spune ea, teatrul a ales-o să-i fie mesager.

„Suntem responabili de toate acţiunile noastre

Scenariul vieţii i-a fost, oarecum, rescris atunci când a primit diagnosticul de cancer la sân. Şi totuşi, n-a luat-o prin surprindere: „Într-un fel, mă aşteptam. Suntem responsabili de toate acţiunile noastre şi atunci când trăim nefiresc, împotriva sufletului nostru, când ne chinuim şi acceptăm nejustificat suferinţa, este normal ca Dumnezeu să intervină, să te oprească. Boala este un mod de a te opri, este un dar dacă vrei să vezi perspectiva asta“, povesteşte regizoarea. A ales să se trateze la un spital de stat, pentru că, spune ea, acolo lucra medicul cu care a simţit că poate să meargă de mână necondiţionat. Este vorba despre dr. oncolog Cornelia Nitipir şi despre toată echipa de medici care o înconjoară.

„Am ştiut că Dumnezeu mă ţine de mână

A urmat o perioadă grea, cu radioterapie, chimioterapie şi cu multă durere. I-a fost şi greu, şi rău, dar boala i-a oferit un mare dar – prezentul. „Chimioterapia este o experienţă cu shut down. Îţi dă restart total. Trebuie să fii pregătit să iei totul aşa cum vine, să nu ai aşteptări. Altfel, nu îi rezişti emoţional şi psihic. Mi-am luat reper oamenii care au supravieţuit unor orori mult mai puternice decât şase luni de citostatice. M-am rugat neîncetat. Şi am ştiut că Dumnezeu e în această experienţă şi mă ţine de mână, nu mă lasă. Au fost momente delirante, de un paroxism inimaginabil, dar uite ca le-am depăşit“, povesteşte Chris Simion-Mercurian. Regizoarea mărturiseşte că a avut un moment în care a simţit că nu mai face faţă suferinţei şi a fost la un pas să renunţe: „Am avut un singur moment, cu o lună înainte de terminarea chimioterapiei, pentru că nu mai ştiam cine sunt. Am trăit toate reacţiile secundare posibile, mă sufocam, nu mai puteam să merg, nu mai puteam să ridic o cană cu apă, aveam nevoie de 15 minute să mă dau jos din pat pentru că îmi înţepenea corpul. Şi simţeam că, dacă voi continua, se va termina prost. Dar era doar percepţia mea în urma epuizării. Am putut mai mult decât credeam că pot. Puterea o ai în tine, nu trebuie să o cauţi în exterior. Puterea e iubirea de viaţă. Şi când iubeşti viaţa, nu o iubeşti doar cu ce ofereă ea bun şi frumos. O iubeşti cu totul!“.

A simţit rugăciunile oamenilor

Familia, prietenii, precum şi dragostea pentru teatru au ajutat-o să lupte cu boala. Iar soţul ei, Tiberiu Mercurian, a încurajat-o să vadă această experienţă cu mult umor, fiindu-i alături în toată această perioadă. „Soţul era galeria mea, dacă pot spune aşa. Mama s-a rugat într-una, nu intram în cura de citostatice fără rugăciunile ei. Alexandra Pelea, prietena mea kinetoterapeut, nu mă lăsa să plec acasă până când nu îmi terminam seria de exerciţii. Mihaela Geoană şi Cristina Copos au venit la chimioterapie exact în ziua în care eram hotărâtă să mă opresc (împreună cu ele am refăcut, ulterior, secţia de ambulator de la Spitalul Elias). Prietenele mele care mă verificau din oră în oră (Carla, Adina, Mirela, Anca, Monica, Iuliana, Ramona şi încă două-trei). Şi, cel mai important,... am simţit în toată acea perioadă rugăciunile oamenilor, iubirea lor, gândurile lor de lumină“, spune  Chris Simion-Mercurian.

Un moment de întâlnire cu propriul „eu“

Boala i-a schimbat viaţa şi i-a oferit un moment de întâlnire cu propriul „eu“. În urma acestei experienţe s-a născut un om nou, liber, îndrăgostit de viaţă şi de frumos: „M-a schimbat total, în bine. Am reuşit în jumătate de an ce, poate, alţii nu reuşesc nici într-o viaţă. M-am reîntâlnit cu mine în linişte, iubire şi de-aici pleacă totul. În sfârşit, m-am întâlnit cu Chris, m-am îndrăgostit de ea, de sufletul ei, de zborul ei, am văzut că, de fapt, am ceea ce îmi doresc să am, sunt ceea ce îmi doream să fiu, mai era nevoie doar să mă văd“.

Foto: Cătălina Flămînzeanu/ Adevărul