Creşte numărul îmbolnăvirilor. Cum faci diferenţa între gripă şi o banală răceală

1 cum deosebesti gripa de raceala jpg jpeg

Sezonul gripal a debutat cu probleme serioase la nivelul întregii ţări, astfel că spitalele şi cabinetele medicilor de familie s-au umplut de bolnavi cu simptome specifice afecţiunii de sezon. Au fost luate şi primele măsuri în acest sens, în mai multe şcoli şi grădiniţe fiind suspendate cursurile.

Ce spun medicii despre îmbolnăvirile pe bandă rulantă din ultima perioadă şi ce este de făcut atunci când apar primele simptome ce pot indica o gripă?

Cum faci diferenţa între gripă şi răceală. Simptome

Cătălin Apostolescu, medic şi purtător de cuvânt la Institutul Matei Balş a explicat diferenţele dintre gripă şi răceală. Potrivit specialistului, „debutul gripei este mult mai brutal, dintr-o dată ne trezim cu o febră foarte mare, iar durerile musculare sunt impresionante”, notează a1.ro.

Citeşte şi: Ce să mănânci dimineaţa dacă ai gastrită. Alimente care te scapă de dureri şi disconfort

„Dacă apar acestea două, eventual dacă se mai adaugă şi tulburările de respiraţie cu foarte mare probabilitate avem gripă. Medicul de familie pe baza acestor simptome poate pune diagnosticul clinic şi poate prescrie tratamentul”, a declarat Cătălin Apostolescu.

Ce trebuie să faci când apar primele semne de gripă

"Te doare capul, faci febră 40 de grade, ai o stare ca şi cum ai fi bătut, e gripă. N-ai nevoie de niciun test, ci să stai acasă, să te izolezi, să suni medicul de familie şi să-i spui ce ai", a sfătuit public Adrian Cercel, directorul Institutului Naţional de Boli Infecţioase Matei Balş.

Citeşte şi: Ce este refluxul gastroesofagian şi cum se manifestă. Simptomele pe care nu trebuie să le ignori

"La acest moment, putem doar să ne luăm măsurile de precauţie, să ne îmbrăcăm foarte bine, să purtăm mască dacă suntem bolnavi, să nu ne trimitem copiii la şcoală dacă sunt bolnavi. Am redactat ieri un draft de protocol pentru a vedea împreună cum putem să monitorizăm mai bine starea de sănătate a copiilor din unităţile de învăţământ", a subliniat Directorul Direcţiei de asistenţă medicală şi sănătate publică din minister, Amalia Şerban.



Recente

Bruschete cu feta si rosii  Sursa foto shutterstock 710944210 jpg
little children using new technologies jpg
Budinca cu orez si stafide  Sursa fogto shutterstock 2375644625 jpg
Rulada de pui cu parmezan  Sursa foto shutterstock 1086425381 jpg
clickpentrufemei ro (1) jpg
Briose cu ciocolata si orez expandat  Sursa foto shutterstock 2227833871 jpg
Capusa piele jpg
Supa rece  Sursa foto shutterstock 2573808521 jpg
Cheesecake cu cafea si ciocolata  Sursa foto shutterstock 1005893962 jpg
Salata sfecla  Sursa foto shutterstock 2411451133 jpg
Cum arată pielea după trei zile în apa Mării Moarte a Transilvaniei png
64 65 shutterstock 1071371528 jpg
digital lavender interior design jpg
Tort malai si portocale  Sursa foto shutterstock 587517440 jpg
clickpentrufemei ro png
Bruschete cu avocado  Sursa foto shutterstock 183151442 jpg
Tort de ciocolata  Sursa foto shutterstock 2473905097 jpg
shoulder hand unrecognizable person stretched forward begging help jpg
Bruschete cu branza  Sursa foto shutterstock 2426555811 jpg
Grifid Hotels  Infinity Pool View jpg