Cristina Cioran – „Nicio secundă nu m-a speriat gândul că voi naşte la 44 de ani“

1 dsc 5256 site jpg jpeg

Cum e să fii însărcinată la această vârstă, ce riscuri, dar şi ce trăiri noi implică această experienţă, ne-a mărturisit Cristina Cioran.

Copleşită de bucurie şi mângâindu-şi burtica tot mai evidentă, vesela, feminina şi copilăroasa vedetă media a vorbit într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Click! pentru femei despre cum i-a adus pandemia schimbări notabile pe toate palierele vieţii.

Din interviurile anterioare, părea că te-ai resemnat că nu vei avea copii, când brusc am aflat că eşti însărcinată. Şi într-o altă relaţie! Cât de copleşitoare au fost veştile astea pentru tine şi familia ta?

De când eram mică mi-am dorit copii şi am gravitat în jurul acestei dorinţe, fiind convinsă că atunci când trebuie să se întâmple, se va întâmpla. Şi aşa a fost. Vestea a fost una dintre cele mai fericite pentru toată lumea, atât pentru noi doi, cât şi pentru mama şi sora mea! Aşa momente minunate şi aşa bucurie... parcă niciodată nu am avut atâta bucurie toate trei!

Înţeleg că nu ai apelat la tratamente de fertilizare şi atunci te întreb: de ce abia acum?

Ne-am dorit foarte tare amândoi şi am avut câteva încercări şi, într-un final, am reuşit să obţinem o sarcină. Nu am apelat la tratament pentru că nu a fost nevoie. Dacă ar fi fost, probabil că apelam sau încercam să mergem şi în acea direcţie. De ce abia acum? Aşa a fost să fie. Eu în nicio relaţie nu am forţat lucrurile, chiar dacă eu îmi doream altceva decât partenerul meu. Am vrut ca totul să vină de la sine. Şi când a fost scris, atunci s-a întâmplat, pentru că eu nu cred în întâmplări, ci în destin.

Te-a speriat vreun moment gândul că ai o sarcină la +40 de ani?

Nicio secundă nu m-a speriat gândul că voi naşte la 44 de ani. Am avut o teamă cu privire la păstrarea sarcinii în condiţii perfecte, riscurile de pierdere fiind mari din punct de vedere statistic.

În toată bucuria, există şi un minus: un fibrom...

Poate că dacă foloseam aparatul reproducător la timp, nu apărea acest fibrom uterin. Din fericire, este în exteriorul uterului şi nu afectează sarcina, doar dimensiunea sa creşte odată cu bebeluşul. Va trece

Primul tău instinct ce ţi-a spus, că vei avea băiat sau fată?

Fetiţă! Am ştiut că va fi fetiţă de când am aflat, nu ştiu ce anume m-a determinat să am această siguranţă. Poate pentru că mă văd mamă de fetiţă. (zâmbeşte)

La cât de feminină eşti tu, cred că eşti pregătită pentru o mini-tu.

Abia aştept să o strâng în brate pe Ema, abia aştept să o luăm cu noi peste tot, să o scoatem la plimbare. Sunt pregătită pentru orice, şi nepregătită total. (râde)

Partenerul tău, Alex, are deja antrenamentul făcut, el fiind deja tatăl unui băieţel. Tu ce emoţii ai legate de primele zile/luni cu bebe?

Îmi este teamă de multe, dar poate că fetiţa noastră va semăna cu noi şi va fi o somnoroasă – asta ne dorim.

Eşti genul care consultă grupurile mămicilor sau te ghidezi numai după indicaţiile medicului?

Nu am consultat nimic, mai vorbesc cu câteva prietene care au bebeluşi, atât. Nu vreau să am idei preconcepute sau să mă sperie vreo experienţă a cuiva. Las lucrurile să vină de la sine. Ne va ajuta mama, de care ştiu sigur că voi avea mare nevoie.

Ştii deja unde şi cum vei naşte?

Am indicaţie de cezariană şi voi naşte la un spital privat cu dorctoriţa mea, Diana Scurtu, după jumătatea lunii septembrie.

Pandemia asta ţi-a schimbat total viaţa: o relaţie nouă, un copil, o rubrică la Pro TV. Mai e loc de surprize?

Am rubrica de ştiri mondene de la „Vorbeşte lumea“, unde mă puteţi urmări în fiecare miercuri, la Pro TV. Îmi continuu activitatea de consultant artistic şi producător pentru evenimente şi proiecte culturale, sunt activă şi caut mereu oportunităţi. Dar este adevărat că cel mai important este să am timp pentru Ema, Alex şi Noel (zâmbeşte) Nu ştii ce-ţi oferă viaţa, iată! Sunt foarte fericită acum şi mă gândesc la multe lucruri, la cât de multe am de făcut de acum încolo!

Interviul integral este publicat în revista „Click! pentru femei“, pe care o găseşti la toate punctele de difuzare a presei.

Sursă foto: Sorin Stana



Recente

Visurile nativilor a trei zodii se implinesc pe 7 septembrie  Sursa foto Pixabay imagination 8825242 1280 jpg
Prințul William Foto Getty Images (5) jpg
Cleopatra jpg
Regina Elisabeta a II a  foto   Shutterstock jpg
O astroloaga explica de ce relatiile care rezista in 2024 vor dura  Sursa foto shutterstock 2439831227 jpg
brian may  sursă foto   Shutterstock jpg
Joaquin Pheonix  foto   Shuttarstock, Jocker jpg
shutterstock 1432895006 jpg
Carmen Electra  foto   Shutterstock, Baywatch jpg
Gandalf jpg
Elle Macpherson  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 2282989513 jpg
Festival de Film  foto   Shutterstock jpg
Samantha Fox  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 2493731425 jpg
shutterstock 2277522461 jpg
rodrigo abreu Cj4CWKQllOM unsplash jpg
Al Pacino  foto   Shutterstock jpg
7 michael jackson si lisa marie presley profimedia 0035714503 jpg jpeg
RAP04310 JPG