Cum slăbeşte Sore după se înfruptă cu sarmale şi salată boeuf: ”Simt că mi se atrofiază muşchii!”

1 68312 original jpg jpeg

Sore, una dintre cele mai îndrăgite artiste de la noi, a mărturisit că este îndrăgostită de sarmale şi de salata de boeuf, însă are nişte reguli stricte ca să nu se îngraşe.

După ce a adus o fetiţă pe lume în urmă cu trei ani, Sore a început să aibă probleme cu kilogramele în plus, de care nu reuşea să scape. Totuşi, cu atenţie sporită la alimentaţie, vedeta a ajuns să arate chiar mai zveltă acum decât înainte de a deveni mama.

În cadrul unui interviu pentru VIVA!, artista a mărturisit că  a început să facă sport ca să dea kilogramele jos.

Cătălin Botezatu, mărturisiri despre noaptea de Crăciun petrecută în arest: "A început o femeie să cânte un colind sfâşietor”

”De Sărbatori nu mănânc mai mult decât de obicei, de regulă preferatele mele sunt salata boeuf şi sarmalele dar, în schimb, combinaţia de Netflix şi canapea din toată perioada Sărbătorilor mă face să recuperez la squash la început de ianuarie, că simt că mi se atrofiază muşchii”, a declarat pentru VIVA! Sore

Sore are o fetiţă de trei ani, iar imediat după ce a născut a început lupta cu kilogramele, însă toată acea perioadă a fost complicată, întrucât nu reuşea să slăbească.

Tatăl lui George Burcea, condamnat la închisoare pentru că şi-a ucis amanta cu 25 de lovituri de cuţit. El şi Andreea Bălan vor lansa un roman despre violenţă

”Doi ani au trecut până când am ajuns cu corpul la nivelul dorit de tonifiere. Am fost la un nutriţionist care îmi dăduse pe gramaj 4-5 mese pe zi, iar timp de o lună nu am slăbit nici 500g. Atunci m-am supărat foarte tare, pentru că pe parcursul sarcinii mi-am auzit foarte multe vorbe demoralizante, de tipul «vai, dacă nu o să îţi revii repede la silueta iniţială o să fie foarte rău pentru cariera ta» sau «vai, dar şi ieri ai mâncat la prânz burger». Îţi dai seama că mă afectau toate remarcile într-o oarecare măsură, dar a contat mai mult să mă simt eu bine atunci în sarcină, am avut încredere că voi slăbi uşor şi frumos”, a declarat Sore pentru VIVA!.



Recente

vedete  foto   Shutterstock jpg
Cher  sursa foto   Shutterstock jpg
Patrick Stewart  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 2275523597 jpg
Alexandra Catalina asistenta Serviciul de Ambulanta Bucuresti Ilfov jpeg
Untitled design (10) jpg
shutterstock 1983331838 jpg
WhatsApp Image 2024 11 20 at 12 40 28 jpeg
Donald Trump și familia  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez, Benn Afleck, Jennifer Garner  foto   Shutterstock jpg
Marius Manole   ținuta 1 ok jpg
Davina McCall  foto   Shutterstock jpg
Kourtney Kardashian  foto   Instagram jpg
astrologie zodii iarna parfum 2233424349 jpg
Ultimele cuvinte inainte de moarte  Sursa foto Pixabay consciousness 8809108 1280 jpg
Victoria Beckham  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez  sursa foto   Shutterstock jpg
Regele Charles, Regina Camilla  sursa foto   Shutterstock jpg
Luna Plina in Taur 15 noiembrie 2024  Sursa foto shutterstock 2142428525 jpg
Angelina Jolie, Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg