5 beneficii ale dietei mediteraneene

1 76643 original jpg jpeg

Să previi infarctul, cancerul şi, în acelaşi timp, să ai o siluetă de invidiat? Da, se poate, cu ajutorul dietei mediteraneene!

Fără îndoială, una dintre cele mai sănătoase diete este cea mediteraneeană. În cadrul acesteia, consumul de carne roşie este redus semnificativ, privilegiindu-se legumele şi leguminoasele (mazăre, soia, linte, năut), fructele, cerealele integrale, seminţele, nucile şi nelipsitul ulei de măsline.

Pentru aportul de proteine, se privilegiază peştele (somon, macrou, păstrăv), lactatele nu foarte grase şi carnea de pasăre, iar condimentele sunt alternativa sănătoasă a excesului de sare. De asemenea, dieta presupune consumul alimentelor de sezon, precum şi al vinului roşu (în cantităţi moderate!). Toate alimentele consumate trebuie să fie în stare proaspătă, să nu fie procesate. 

Prelungeşte speranţa de viaţă 

Adoptând dieta mediteraneană, ai toate şansele să ajungi la adânci bătrâneţi. Acest regim sănătos asigură longevitatea prin efectul protector contra bolilor. Astfel, scade cu 36% riscul de mortalitate prin cancer şi cu 32% pe cel de deces de cauză cardiovasculară.

 Protejează inima

Încă de la începutul anilor 1990, studiul Lyon Diet Heart a evidenţiat beneficiile dietei mediteraneene în prevenţia riscurilor cardiovasculare. De atunci, numeroase alte cercetări au confirmat acest lucru. O cercetare efectuată pe un eşantion de peste 7.000 de persoane cu vârsta cuprinsă între 55 şi 80 de ani a arătat că dieta mediteraneană reduce semnificativ incidenţa complicaţiilor cardiovasculare (mai ales accidentul vascular cerebral), mult mai bine decât un regim sărac în grăsimi.

Află alte beneficii ale acestei diete pe clicksanatate.ro.

Sursa foto: losingweightdone.com



Recente

young couple having picnic forest jpg
playful ginger girl posing with pleasure white wall stunning caucasian woman striped t shirt smiling jpg
femeie freelancer birou acasa jpg
Rac Mercur retrograd jpg
Sânziene jpg
femeie obosita 13400 jpg
Solstitiu jpg
woman sitting rock sunset jpg
shot beautiful young businesswoman wearing blue chiffon shirt while standing building street with folded arms jpg
portrait thoughtful woman standing street jpg
view fox nature with lots details jpg
woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg