Vrei să dai jos câteva kilograme, dar nu reuşeşti? Iată planul de alimentaţie al unui nutriţionist

1 82996 original jpg jpeg

Vrei să dai jos doar câteva kilograme şi nu-ţi iese nicicum? Leanne Ward, o tânără de 28 de ani specializată în nutriţie, susţine că nu trebuie să te înfometezi pentru a scădea în greutate, ci doar să mănânci puţin şi des. Dar şi să faci alegerile corecte.

Mai mult decât atât, ea a dezvăluit şi ce mănâncă atunci când vrea să slăbească într-un timp scurt.  "Nu spun că aşa ar trebui să mănânce toată lumea, ci doar vreau să vă ofer câteva idei", a precizat ea.   

Meniul său include şase mese pe zi, trei mese şi trei gustări. Micul dejun trebuie luat dimineaţa devreme, iar porţiile să fie mici.  Iată ce mănâncă într-o zi: 

MIC DEJUN - amestec din ovăz, lapte degresat, pudră proteică de vanilie, seminţe de chia, apă călduţă şi o lingură de unt de arahide

GUSTARE 1 - appucino mediu sau o banană

PRÂNZ - cartofi dulci copţi cu carne de pui, măsline, brânză şi un dressing realizat din ulei de măsline, zeama de lămâie şi piper

GUSTARE 2- mandarină şi un baton proteic 

CINĂ - lipie din cereale cu ton, salată, brânză şi un kiwi 

GUSTARE 3 - un iaurt cu o lingură de granola  

Pentru ca efectele să fie într-adevăr spectaculoase, faceţi mişcare! Leanne se antrenează de patru ori pe săptămână cu greutăţile, dar nu renunţă nici la exerciţiile cardio. 

Are şi câteva tips-uri care o ajută să facă alegeri corecte: "Eu am renunţat la alimentele procesate din casă, îmi pregătesc lucrurile pentru sală dinainte şi mereu am în frigider legume şi fructe deja tăiate". 

Sursă: dailymail.co.uk



Recente

young couple having picnic forest jpg
playful ginger girl posing with pleasure white wall stunning caucasian woman striped t shirt smiling jpg
femeie freelancer birou acasa jpg
Rac Mercur retrograd jpg
Sânziene jpg
femeie obosita 13400 jpg
Solstitiu jpg
woman sitting rock sunset jpg
shot beautiful young businesswoman wearing blue chiffon shirt while standing building street with folded arms jpg
portrait thoughtful woman standing street jpg
view fox nature with lots details jpg
woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg