Alimente care previn dezvoltarea cancerului

1 74251 original jpg jpeg

În urma unor cercetări medicale s-a descoperit că anumite alimente şi băuturi sunt benefice şi combat în mod eficient dezvoltarea cancerului. Acestea sunt alimente preferate de fiecare dintre noi, pe care le consumăm aproape zilnic.

Aceste alimente benefice nu hrănesc celulele canceroase,ci dimpotrivă,ele împiedică dezvoltarea tumorilor. Cu toate acestea,aceste alimente şi băuturi sunt,probabil,unele dintre alimentele preferate de toată lumea.Acestea includ vinul roşu,roşiile,afinele,curry,ciocolata neagră şi ceaiul verde. Mai mult decât atât,experţii chiar cred că acestea sunt chiar mai puternice decât chimioterapia.

Ce calităţi au aceste alimente:

Procesul normal de creare a vaselor de sânge din organism este numit angiogeneză. Acest proces este îmbunătăţit în unele etape din viaţă,cum este la nou-născuţi. Pe de altă parte,această funcţie nu se efectuează mai târziu în viaţă,ci numai în cazuri precum restabilirea ţesuturilor şi capilarelor din răni.

Rolul activator şi inhibitor de molecule este reglementarea acestui proces. În cele mai multe cazuri,inhibitorii sunt mai importanţi,dar apoi activatorii angiogenezei devin necesari în scopul de a stimula creşterea celulară vasculară pentru formarea de noi vase de sânge.

Pentru a fi mai specifici,ceea ce fac aceste 7 alimente este împiedicarea substanţelor să ajungă în sângele celulelor tumorilor. Ele au nevoie de vase de sânge suplimentare pentru a fi alimentate cu substanţe nutritive şi care se răspândesc în organism,prin sânge. Acest lucru înseamnă dezvoltarea lor,care este condiţionată de angiogeneza tumorală.

Următoarele alimentele sunt cele care pot inhiba angiogeneza: Roşiile

Acestea sunt unele dintre cele mai puternice alimente pentru stoparea angiogenezei. Potrivit unui studiu realizat la Harvard,persoanele care au consumat roşii fierte sau sos de roşii mai mult de patru ori pe lună,a avut o reducere a dezvoltării de 50% a cancerului de prostată.

Explicaţia este că roşiile sunt o sursă bogată de licopen,substanţă care este antiangiogenică,ceea ce înseamnă că se dizolvă în grăsime,şi astfel este absorbit prin tracul digestiv. Spre deosebire de vitamina C,cantitatea de licopen este crescută atunci când aceste legume sunt preparate în condiţii de temperatură ridicată sau fierte. În plus,mâncarea cu curry conţine substanţe benefice,la fel de bune pentru combaterea cancerului.

Vinul roşu

Vinul roşu conţine substanţa resveratrol care este miraculoasă. Acest antioxidant poate fi găsit în pieliţa de la struguri. În afară de numeroasele beneficii pe care le are asupra sănătăţii,reduce riscul de dezvoltare a bolilor de inimă,şi duce la longevitate.

Numeroase studii susţin că resveratrolul ucide bacteriile,virusurile şi ciupercile,prelungeşte durata de viaţă a animalelor,îmbunătăţeşte producţia de energie a celulelor,menţine un echilibru pentru diabetul zaharat în ce priveşte glucoza din sânge,elimină radicalii liberi,previne daunele celulare provocate de radiaţiile nucleare,îmbunătăţeşte funcţia cardiacă,repară ADN-ul deteriorat,îmbunătăţeşte starea psihică şi fizică,şi concentraţia.

Doar 225 ml de vin roşu oferă în jur de 640 mcg de resveratrol. Suplimentele de resveratrol,adesea combinate cu extracte din struguri sau alţi antioxidanţi,sunt de obicei luate în doze de 200-600 mcg pe zi. Cercetările arată că unele tipuri de vinuri conţin cantităţi mai mari de aceşti polifenoli.

Afinele şi zmeura

Aceste fructe pot fi extrem de eficiente în prevenirea multor tipuri de cancer,deoarece acestea reduc stresul oxidativ şi opresc angiogeneza. Acestea conţin fitochimicale,care de fapt ne protejează împotriva cancerului. În plus,ele sunt extrem de benefice,şi luptă împotriva cancerului ovarian.

Ciocolata neagră

Da,ciocolata neagră chiar este benefică pentru sănătatea organismului. Nu trebuie să eviţi dulciurile,mai ales cele care sunt benefice pentru combaterea cancerului. Ciocolata neagră este extrem de sănătoasă şi benefică pentru inimă,îmbunătăţeşte starea de spirit şi ajută în lupta împotriva celulelor rele.

 Cafeaua şi ceaiul verde  

Acestea sunt două dintre băuturile preferate de toată lumea. Cafeaua şi ceaiul verde ajută şi luptă împotriva acestei boli grave,şi tot  mai prezentă.

Curcuma

Acest super-uimitor condiment poate îmbunătăţi în mod semnificativ sănătatea,şi ajută la topirea grăsimii din organsim.



Recente

Sfanta Mucenita Ecaterina  Sursa foto shutterstock 1649715868 jpg
shutterstock 2395327839 jpg
Ce profesie ti se potriveste in functie de modul in care iti incrucisezi bratele  Sursa foto shutterstock 2462734087 jpg
Gaselnita care te ajuta sa alegi un filtru de ulei singura fara ajutor masculin (1) jpg
Ce trebuie sa stii despre Lasata secului  Sursa foto shutterstock 2253537285 jpg
shutterstock 1458528509 jpg
shutterstock 2530319391 jpg
shutterstock 690061417 jpg
Sfintii Mihail si Gavriil  Sursa foto Doxologia jpg
shutterstock 1703969782 jpg
Memoria iti joaca feste  Nu sari peste acest pas din rutina de dimineata  Sursa foto shutterstock 283065242 jpg
Iluzie optica  Ai o gandire rationala sau emotionala  Sursa foto mia yilin TikTok jpg
shutterstock 2445908607 jpg
Semne prin care corpul iti cere o pauza  Sursa foto shutterstock 2199052579 jpg
shutterstock 2427040417 jpg
shutterstock 1469273255 jpg
Test  Cat de empatic esti  Sursa foto shutterstock 304371794 jpg
shutterstock 2459079871 jpg
credit online rapid buget strategii financiare jpg
Secretele celor care isi pastreaza calmul  Sursa foto shutterstock 2249785429 jpg