Cămaşa albă: piesa vestimentară evadată din lenjeria de noapte

Pe cât de banală, pe atât de importantă şi nelipsită din garderoba modernă, cămaşa albă a devenit şi a rămas un must al ţinutei noastre de zi cu zi. Şi o emblemă a eleganţei, încrederii şi bunului gust, fără niciun fel de îndoială.

Cămaşa albă este,probabil,cea mai importantă piesă de îmbrăcăminte din dulapurile noastre. Şi cea mai obişnuită totodată. Dovadă stă faptul că,indiferent de starea socială,materială sau de pregătirea profesională,avem în garderobă nu una,dar de cele mai multe ori,stive de cămăşi albe. Se pare însă că acest obiect vestimentar funcţional,elegant şi mereu la modă este,în fapt,un element vestimentar evadat din lenjeria de noapte direct în stradă şi care,încet-încet,a trecut proba timpului în materie de bun gust.

Rol social egalizator

Dacă viaţa modernă este de neconceput în absenţa cămăşii albe,se pare că şi în Antichitate lucrurile nu erau cu mult diferite. Doar funcţia îndeplinită era alta.

Dacă este să dăm crezare istoricilor modei,cea mai veche cămaşă albă datează de acum 3000 de ani î.Hr. şi a fost descoperită într-un mormânt egiptean de la Tarken. Cămaşa cu pricina avea destinaţia lenjeriei de noapte,cu mâneci plisate şi guler din franjuri. Lenjeria de noapte a fost multă vreme şi lenjeria de moarte,iar cămaşa albă a fost (şi a rămas) piesa de rezistenţă a garderobei funerare.

Cum baia nu a făcut multă vreme parte din rutina zilnică,popularitatea cămăşii s-a bazat în primul rând pe raţiuni de igienă. Carol cel Mare,notează istoricii,purta direct pe piele ceea ce astăzi numim lenjerie de corp – o cămaşă şi pantaloni din bumbac.

De pe la 1300,arta şi literatura încep să dea importanţă acestui obiect de îmbrăcăminte,multe pânze înfăţişându-i pe oameni de condiţii diferite înveşmântaţi în cămăşi albe cu tăieturi diverse. Şi este posibil ca,încă de pe-atunci,cămaşa albă să fi avut un rol social egalizator,pentru că în frescele sau tablourile epocii care ilustrează destinul sufletului după moarte şi calea străbătută până la Judecata de Apoi,principalul element vestimentar este cămaşa albă,la egalitate cu nuditatea. Până pe la 1860,în vremea Republicii italiene,termenul latin „subucula” desemna cămaşa cu funcţie de lenjerie de corp. Oraşele italiene precum Veneţia şi-au păstrat de-a lungul timpului un renume de necontestat în materie de producţie de cămăşi. Se spune,de pildă,că pentru nunta nobilei Lucieta Gradenigo,membră a unei vechi familii de patricieni cu o istorie de pe la 1200,croitorii veneţieni i-au confecţionat acesteia o cămaşă ţesută cu fir de aur.