Ce spune felul în care mergi despre tine

1 71594 original jpg jpeg

Modul în care mergem spune multe despre starea noastră de sănătate, de aceea, trebuie luate măsurile necesare pentru a le evita pe viitor.

Zilnic vedem oameni care merg foarte repede pe stradă şi,îţi dai seama că poţi afla multe despre ei doar privindu-i. Poate că cei grăbiţi au o urgenţă. Pe de altă parte,vezi pe cineva,un adolescent,care merge cu umerii lăsaţi şi crezi că are o problemă cu stima de sine. Dar,dacă priveşti din alt unghi,poate că el doar butonează telefonul,în timp ce merge.În funcţie de unghiul din care privim,felul în care mergem spune multe despre noi sau cine suntem. De fapt,poate spune cum suntem noi pe interior,şi poate indica dacă suferim de vreo boală.

Întârziere

Dacă suntem o persoană anxioasă operăm la nivel înalt,şi felul în care mergem se schimbă. Revista Cognition a publicat recent un studiu în care se vorbeşte despre nivelul de agitaţie.

Persoanele care sunt nervoase merg mereu spre partea stângă,şi o fac mai des decât o fac cele care sunt mai relaxate. Tot studiul spune că,activitatea din emisfera dreaptă a creierului,care este asociată cu anxietatea crescută,este responsabilă pentru această abatere spre stânga.

Risc ridicat de demenţă

Conform unui studiu,cercetătorii au descoperit afecţiunea cunoscută sub numele de sindromul riscului cognitiv,care se manifestă prin anomalii cognitive. Acestea sunt legate de nivelul scăzut de memorie şi mersul mult prea lent. Această afecţiune se poate manifesta la persoanele peste 60 de ani,care se poate dezvolta în următorii 10 ani.

Orgasm

Da. Felul în care mergem spune multe despre viaţa sexuală. Un studiu realizat în Belgia spune că,felul în care îşi mişcă femeile corpul atunci când se plimbă,poate indica dacă ea a avut recent orgasm.

Ciclu menstrual

Alte persoane îşi pot da seama dacă suntem la

după felul în care mergem. Un studiu german sugerează că bărbaţii sunt mai atraşi de mişcările unei femei,mai ales în cazul în care ea dansează sau merge pe jos,în timpul în care sunt la ciclu menstrual.

Cercetătorii au ajuns la concluzia ca rezultatele sugerează că

aflate în acest stadiul ciclului menstrual trimit anumite semnale prin mişcările corpului lor.



Recente

playful ginger girl posing with pleasure white wall stunning caucasian woman striped t shirt smiling jpg
femeie freelancer birou acasa jpg
Rac Mercur retrograd jpg
Sânziene jpg
femeie obosita 13400 jpg
Solstitiu jpg
woman sitting rock sunset jpg
shot beautiful young businesswoman wearing blue chiffon shirt while standing building street with folded arms jpg
portrait thoughtful woman standing street jpg
view fox nature with lots details jpg
woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg
portrait beautiful happy cute sexy brunette woman with red lips wide classic pants holding plastic coffee cup white background jpg