Ce trebuie să mănânci pe caniculă

1 75789 original jpg jpeg

Căldura excesivă poate fi extrem de greu de suportat, mai ales că de cele mai multe ori îţi taie pofta de mâncare, te moleşeşte şi-ţi creează disconfort.

Alimentaţia este una dintre modalităţile în care îţi poţi păstra organismul viguros, sănătos şi puternic.

Dacă pentru unele persoane reprezintă o adevărată temă de dezbatere ce pleacă de la numărul de calorii acumulate şi consumate, pe perioada verii este necesar să consumi anumite produse care să te ajute să combaţi disconfortul termic mai ales.

  În plus, este necesar să te hidratezi corespunzător, să porţi haine aerisite şi în culori deschise şi să eviţi să circuli prin oraş când soarele arde cel mai tare. Mai ales dacă faci parte din categoria persoanelor ce suferă de anumite afecţiuni cardiace precum hipertensiunea arterială. 

Fibrele sunt secretul alimentaţiei echilibrate

Fibrele consumate mai ales dimineaţa vor contribui într-o manieră substanţială la o bună activitate a sistemului digestiv, în felul acesta vei evita senzaţii neplăcute precum balonarea sau constipaţia. Este necesar de precizat faptul că apa este cel mai important element care contribuie la buna lor desfăşurare în organismul uman.

În felul acesta un bol cu cereale integrale cu 150 de grame de iaurt, câteva fructe de pădure sau nuci, alune, migdale crude, reprezintă varianta cea mai bună pentru a-ţi începe ziua plin de energie. 

Cu cât alimentele consumate pe perioada caniculară sunt mai uşor de digerat cu atât digestia va fi mai uşor de realizat şi senzaţia de disconfort creată de mâncărurile grele va dispărea.

Află ce alimente trebuie să mai incluzi în dieta anticaniculă pe clicksanatate.ro.

Sursa foto: simplebites.net



Recente

playful ginger girl posing with pleasure white wall stunning caucasian woman striped t shirt smiling jpg
femeie freelancer birou acasa jpg
Rac Mercur retrograd jpg
Sânziene jpg
femeie obosita 13400 jpg
Solstitiu jpg
woman sitting rock sunset jpg
shot beautiful young businesswoman wearing blue chiffon shirt while standing building street with folded arms jpg
portrait thoughtful woman standing street jpg
view fox nature with lots details jpg
woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg
portrait beautiful happy cute sexy brunette woman with red lips wide classic pants holding plastic coffee cup white background jpg