Obiceiuri care-ţi păstrează inima sănătoasă

1 70840 original jpg jpeg

Stilul de viaţă alert, consumul de produse industriale şi lipsa mişcării sunt principalele cauze ale apariţiei bolilor de inimă. Din fericire, specialiştii spun că sunt câteva metode prin care putem să scădem riscurile apariţiei acestor afecţiuni.

Fă mişcare

Mişcarea este o binefacere pentru inimă – în timpul exerciţiilor fizice se eliberează oxidul nitric,o substanţă care scade tensiunea arterială. Potrivit unui  studiu publicat în „Jurnalul Asociaţiei Medicale Americane“,femeile plinuţe au mai mari riscuri de a suferi un atac de cord şi un accident vascular cerebral decât persoanele suple şi care fac mişcare. Mai mult,specialiştii spun că mişcarea este un aliat al longevităţii.

Chiar dacă oamenii de ştiinţă recomandă cel puţin 30 de minute de exerciţii moderate de cinci ori pe săptămână,mersul pe jos,grădinăritul şi chiar şi aspirarea sunt benefice. Cercetătorii de la Universitatea din Indiana au descoperit că patru plimbări scurte şi vioaie pe parcursul unei zile sunt mai benefice pentru sănătate decât un antrenament de 40 de minute.

Fă alegeri alimentare bune

Pe lângă mişcare,un bun mod de a avea grijă de inimata este să mănânci sănătos. Pe termen lung,consumul de alimente proaspete previne creşterea în greutate şi diabetul,care favorizează apariţia bolilor de inimă. Pe termen scurt,alimentele bogate în fibre şi cele cu un conţinut scăzut de grăsimi trans limitează riscul de a suferi un atac de cord.

Prin urmare,consumă alimentele bogate în fibre solubile,cum sunt ovăzul,tărâţele de orez,orzul,căpşunile şi citricele. Acestea ajută la scăderea colesterolului. Alimentele bogate în fibre insolubile,cum sunt pâinea de grâu,pastele şi cele mai multe legume,sunt,de asemenea,bogate în antioxidanţi şi ţin bolile de inimă la distanţă.

În plus,redu consumul de produse de tip fast-food,alimentele ambalate,cele de patiserie şi snacksurile pentru că ele cresc riscul îmbolnăvirii inimii. În schimb,introdu în dietă alimente bogate în acizi graşi Omega-3. Printre acestea se numără somonul,sardinele,uleiul de peşte,uleiul de rapiţă şi nucile.

Apelează la suplimente

Dacă obişnuieşti să faci mişcare,ai un stil de viaţă sănătos şi nu ai probleme cu greutatea,dar colesterolulşi tensiunea arterială sunt mărite,vorbeşte cu medicul tău despre suplimente. Acesta îţi poate recomanda să iei ulei de peşte,coenzima Q10,magneziu sau chiar să consumi usturoi.



Recente

portrait modern woman relaxing home jpg
young couple having picnic forest jpg
playful ginger girl posing with pleasure white wall stunning caucasian woman striped t shirt smiling jpg
femeie freelancer birou acasa jpg
Rac Mercur retrograd jpg
Sânziene jpg
femeie obosita 13400 jpg
Solstitiu jpg
woman sitting rock sunset jpg
shot beautiful young businesswoman wearing blue chiffon shirt while standing building street with folded arms jpg
portrait thoughtful woman standing street jpg
view fox nature with lots details jpg
woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg