Ce nu ştiai despre cele mai mari minuni ale Sfinţilor 40 de Mucenici

An de an, în ziua de 9 martie, întreaga creştinătate prăznuieşte pe cei 40 de soldaţi Mucenici din Sevastia Armeniei (Asia Mică), care s-au jertfit în numele Domnului. Apărători ai credinţei creştine, aceştia amintesc de minunile petrecute în ziua în care au fost martirizaţi.

image

Sfinţii 40 de Mucenici au trăit în vremea împăratului păgân Licinius (308-324), în timpul marii prigoane împotriva creştinilor. Toţi erau soldaţi în oastea voievodului cetăţii Armeniei, pe nume Agricolae.

Din porunca împăratului, voievodul le-a cerut soldaţilor să aleagă fie să aducă jertfă idolilor, fie să fie izgoniţi din armată şi pedepsiţi, iar ei au ales prima cale, spunând: „Dacă pentru împăratul cel pământesc, întru războie am biruit pe vrăjmaşi, cu atât mai vârtos pentru Împăratul cel fără de moarte nevoindu-ne, vom birui, cântând: Aliluia!‟ („Acatistul Sfinţilor 40 de Mucenici”, Condac 2).

Mărturisirea credinţei lor l-a făcut pe voievod să-i ducă la temniţă. La îndemnul celui mai înţelept dintre ei, numit Kriton, ei au îngenuncheat şi s-au rugat împreună. „Precum cu un suflet şi cu un gând am vieţuit, aşa şi mucenicia s-o săvârşim împreună‟, îi sfătuia Kriton.

Pietrele slujitorilor împăratului nu i-au atins

Şapte zile au stat în închisoare cei 40 de Sfinţi, apoi au fost chemaţi în faţa împăratului Licinius, pentru judecată. La început, împăratul a încercat să-i ademenească, oferindu-le dregătorii, cu condiţia de a se jertfi zeilor, dar ei l-au refuzat: „Nu numai dregătoria nu voim, dar şi trupurile noastre vă dăm spre a dobândi dragostea Mântuitorului nostru Hristos‟ („Acatistul Sfinţilor 40 de Mucenici‟, Condac 5). Atunci, voievodul Agricolae a poruncit slujitorilor lui să arunce pietre asupra lor, pentru a-i reduce la tăcere.

O minune s-a săvârşit atunci când pietrele, în loc să-i lovească, se întorceau asupra celor care le aruncau. Pentru a-i descuraja pe cei care ar fi vrut să li se alăture celor 40, voievodul i-a acuzat de vrăjitorie şi i-a întemniţat pentru a doua oară.

Au încălzit un lac pe vreme geroasă

După alte zile, voievodul şi împăratul au cerut să fie legaţi cei 40 de creştini, duşi într-un lac de lângă cetatea Sevastiei şi încercuiţi de ostaşi. Cum bătea viforul atunci, împăratul credea că vor fi ucişi de ger.

După miezul nopţii, s-a lăsat într-adevăr un ger cumplit, dar ei n-au contenit a se ruga. La un moment dat, însă, unul dintre creştini, mai slab în credinţă, s-a îndreptat spre ieşirea din lac. Atunci s-a petrecut cea de-a doua minune: lacul a început să se încălzească, gheaţa s-a topit, iar cel care se pregătea să iasă s-a topit ca ceara.

Când a văzut cele petrecute, dar şi 39 de cununi care străluceau pe cer, coborând către capetele celor rămaşi în viaţă, unul dintre temniceri şi-a mărturisit credinţa în Dumnezeu şi s-a aruncat în lac, alături de ei.

Ştiai că…

…la Biserica Antim din Bucureşti se găsesc părticele din moaştele celor 40 de Mucenici din Sevastia?

Moaştele lor aruncate în râu, au fost aflate pe mal

A doua zi, dimineaţă, ajungând conducătorii la marginea lacului şi văzând că sfinţii trăiau, n-au crezut că aceasta este minune dumnezeiască. Au spus că-i tot vrăjitorie şi au cerut să fie ucişi. Trupurile lor au fost arse, iar oasele rămase au fost aruncate într-un râu, pentru a nu fi găsite de alţi creştini.

După trei zile, însă, sfinţii s-au arătat unui credincios, care le-a găsit rămăşiţele pe malul râului. Aşa cum se temeau păgânii, moaştele sfinţilor au umplut lumea, ajungând şi la noi în ţară, amintind şi astăzi de jertfa celor 40 de Sfinţi Mucenici.

FOTO: Wikimedia



Recente

1772031328 f6vY jpg
curs de SEO și GEO cursuri functionari jpg
46 47 shutterstock 2677971621 jpg
Top 5 factori de luat in considerare in alegerea dintre un imprumut si un card de credit jpg
Sportul zilnic fără stres cum îl faci parte din viața ta chiar și atunci când ai un program plin jpg
portrait teenage girl looking victorious jpg
6915265 jpg
pexels technobulka 2908976 jpg
Flexibilitatea unui credit IFN Cum se adapteaza nevoilor tale jpg
teenager trying reduce hangover effect morning jpg
50   51 shutterstock 2252434631 jpg
happy female model sitting floor covered with confetti laughing enchanting caucasian girl posing with balloons her birthday jpg
space collage with young women jpg
front view young beautiful lady white dress posing with stop sign jpg
fantasy scene wealth jpg
front view young modern woman colorful coat orange t shirt with black earphones sunglasses posing jpg
Semnificatia apei sfintite Boboteaza  Sursa foto shutterstock 2241996461 jpg
Ce este randamentul dividendului jpg
adorable white woman posing with bengal lights gorgeous red haired girl holding sparklers laughing new year jpg
three friends having 2018 party jpg