Cine a fost Sfântul Apostol Ștefan și de ce este prăznuit după Crăciun

Sfântul Apostol Ștefan este una dintre cele mai puternice figuri ale începuturilor creștinismului, simbol al curajului, al credinței neclintite și al jertfei supreme pentru Hristos.

image

Imediat după marea sărbătoare a Nașterii Domnului, Biserica îl așază în prim-plan pe Sfântul Apostol Ștefan, cel dintâi creștin care și-a dat viața pentru credința în Iisus Hristos. Prăznuit pe 27 decembrie de credincioșii ortodocși și greco-catolici, Sfântul Ștefan este un model de mărturisire fără teamă și de iubire dusă până la sacrificiu. 

Sfântul Ștefan s-a numărat printre primii evrei greci convertiţi la creştinism, devenit apoi primul mucenic al Bisericii Ortodoxe. Jertfa sa este amintită credincioșilor ortodocși și greco-catolici pe 27 decembrie, ziua în care şi-a dat viaţa pentru credinţa sa în Hristos. Este sărbătorit ca unul dintre cei şapte diaconi hirotoniţi chiar de Apostoli spre slujirea Bisericii din Ierusalim, după cum stă scris în „Faptele Sfinţilor Apostoli“ (6, 5-9): „şi au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duh Sfânt, şi pe Filip, şi (…) făcea minuni şi semne mari în popor“. Cum este făcător de pace și mijlocitor între cei aflați în contradictoriu, este și sfântul pe care credincioșii îl cheamă în rugăciunile lor atunci când se confruntă cu mânia unei persoane potrivnice sau când țara este în pericol de război sau de neînțelegeri interne.

Și-a mărturisit credința fără teamă

Sfântul a propovăduit Evanghelia cu atâta convigere, încât a ajuns chiar la urechea fariseilor. Pentru că nu au reuşit să-l oprească să mărturisească credinţa în Hristos, l-au acuzat de blasfemie şi l-au pedepsit cu moartea. Cele scrise în „Faptele Sfinţilor Apostoli“ stau mărturie: „Iar Ştefan, fiind plin de Duh Sfânt şi privind la cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu. Şi îl băteau cu pietre pe Ştefan, care se ruga şi zicea: Doamne, Iisuse, primeşte duhul meu! Iar bărbaţi cucernici au îngropat pe Ştefan şi au făcut plângere mare pentru el. Deci cei ce se risipiseră din cauza tulburării făcute pentru Ştefan, au trecut până în Fenicia şi în Cipru, şi în Antiohia, nimănui grăind cuvântul, decât numai iudeilor.“ (7,55-59, 8,2 şi 11,19).

Miracolul regăsirii moaştelor sale

image

Locul în care a fost înhumat sfântul n-a mai fost știu peste ani, de aceea, abia în anul 415, a fost regăsit. I-a apărut de trei ori la rând unui preot din Cafargamala şi i-a arătat unde se află mormântul său. Mai mult, o mireasmă dulce s-a răspândit la dezgroparea rămăşiţelor sale care au fost mutate în Biserica de pe Muntele Sion din Ierusalim, unde au fost depuse la data de 26 decembrie 415. De aceea, în această zi este celebrat Sfântul Ştefan de romano-catolici, reformaţi, anglicani, evanghelici şi unitarieni. Peste ani, moaştele sfântului au fost strămutate la Constantinopol, iar din anul 1204, după cucerirea de către cruciați, părticele din acestea au ajuns în Franţa, Veneţia, Rusia, bazilica San Lorenzo fuori le Mura din Roma, Mănăstirea Constanmonitu de la Athos.

Ştiai că…

…de-a lungul anului bisericesc, se celebrează aflarea moaştelor Sfântul Arhidiacon Ștefan pe 15 septembrie şi mutarea rămăşiţelor sale sfinte la Constantinopol, pe 2 august?

Rugăciune către Sfântul Ştefan

„Sfinte Mare Mucenice al lui Hristos Ștefan, cel ce ai proslăvit pe Dumnezeu întru mădularele tale cele mucenicești, nu ne trece cu vederea pe noi, cei cuprinși de nevoi și ispite; ci te roagă pentru nou Preamilostivului Dumnezeu ca să împace umea și să depărteze de la noi pe tot vrăjmașul cel pornit asupra noastră, prin mânia lui Dumnezeu pentru păcatele noastre. Roagă-te, Sfinte al lui Dumnezeu, cu aceeași căldură cu care te-ai rugat pentru ucigașii tăi, roagă-te să depărteze de la noi furia celor fără de Dumnezeu și să ne apere pe noi, (...) ca prin rugăciunile tale fiind mântuiți, să lăudăm bunătatea lui Dumnezeu cea nespusă și pe tine să te mărim în vecii vecilor. Amin.“

@arhivă, wiki

Revistă



Recente

portrait teenage girl looking victorious jpg
6915265 jpg
pexels technobulka 2908976 jpg
Flexibilitatea unui credit IFN Cum se adapteaza nevoilor tale jpg
teenager trying reduce hangover effect morning jpg
50   51 shutterstock 2252434631 jpg
happy female model sitting floor covered with confetti laughing enchanting caucasian girl posing with balloons her birthday jpg
space collage with young women jpg
front view young beautiful lady white dress posing with stop sign jpg
fantasy scene wealth jpg
front view young modern woman colorful coat orange t shirt with black earphones sunglasses posing jpg
Semnificatia apei sfintite Boboteaza  Sursa foto shutterstock 2241996461 jpg
Ce este randamentul dividendului jpg
adorable white woman posing with bengal lights gorgeous red haired girl holding sparklers laughing new year jpg
three friends having 2018 party jpg
profimedia 1061300496 jpg
view snowman with winter landscape snow jpg
young woman santa s hat sitting with opened book jpg
christmas balls with sun shining jpg