Mănăstirea Nicula, locaşul unde Fecioara săvârşeşte miracole

1 46703 original jpg jpeg

Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula din Cluj, care a lăcrimat cu sute de ani în urmă şi despre care se crede că face minuni, aduce în curtea locaşului în fiecare an mii de pelerini.

Mai citeşte şi:

Minunile Sfintei Maria de la Cacica

Rugăciuni către Maica Domnului

Unul dintre cele mai mari pelerinaje româneşti se petrece în fiecare an la 15 august,când pelerini din toate colţurile ţării se îndreaptă către Nicula,satul de la marginea Clujului. Tineri sau bătrâni,copii,oameni bolnavi,săraci sau bogaţi,toţi sunt uniţi prin rugăciune în noaptea de 15 spre 16 august,la mănăstirea închinată Maicii Domnului.

Lumânările aprinse brăzdează întunericul,iar murmurul vocilor evlavioase se înalţă spre ceruri:„Am venit Măicuţă,să-ţi spunem necazul pe care-l avem”. În acea seară,ei înconjoară de trei ori biserica din lemn din incinta locaşului sfânt,mergând în coate şi-n genunchi,în semn de smerenie şi pentru iertarea păcatelor săvârşite.

Apoi se roagă la icoana făcătoare de minuni,care este scoasă afară din biserică,şi o ating cu mâinile sau cu buchete de busuioc. Pe tot parcursul nopţii,pelerinii ascultă slujba şi se roagă pentru casă,familie,sănătate şi pentru apărarea de necazuri.

Povestea icoanei înlăcrimate

Acest ritual se repetă la Nicula de peste 300 de ani. Mii de credincioşi vin să se roage aici la icoana Maicii Domnuluiîn speranţa că vor primi ajutor.

Mulţi cunosc povestea icoanei care a lăcrimat timp de 26 de zile şi care a adus alinare şi vindecare celor care i s-au închinat. Pe 5 februarie 1694,câţiva ofiţeri şi soldaţi din regimentul de la Gherla s-au dus să se închine în biserica de la Nicula şi au observat cu uimire lacrimi adevărate pe icoana Fecioarei Maria.

Au alergat la preotul din sat,să-i dea vestea. Acesta a venit la biserică,a îngenuncheat în faţa icoanei şi s-a rugat să nu fie o prevestire rea. În scurt timp,toate satele dimprejur au aflat miracolul şi au venit să-l vadă cu ochii lor. Lăcrimarea a durat,cu întreruperi,până pe 12 martie 1694. În acele vremuri,oamenii care au vizitat-o au supravieţuit atacurilor turcilor şi tătarilor. De-a lungul timpului,icoana a mai făcut şi alte miracole.

În 1904,un bolnav din părţile Sibiului a fost vindecat după ce zăcuse în pat aproape şapte ani. În anul următor vizitei făcute la Nicula el a putut veni pe propriile-i picioare pentru a-i mulţumi Maicii Domnului. În 1993,după ce s-a rugat icoanei făcătoare de minuni,o fetiţă din Cluj-Napoca a fost vindecată de o umflătură a mâinii pe care doctorii o diagnosticaseră incurabilă.

Se spune chiar că un tânăr bolnav de cancer,crezând în puterea vindecătoare a icoanei,a scăpat de această cumplită boală. Aflând despre miracolele întâmplate la Mănăstirea Nicula,în secolul al XVIII-lea,Vaticanul a recunoscut importanţa sanctuarului de aici,iar în 1926,Papa Pius al XI-lea a emis un document pontifical prin care se acordă iertarea păcatelor pelerinilor care ajung la Nicula.

Rugăciune către Maica Domnului rostită de pelerini

An de an,pelerinii rostesc rugăciuni în timpul slujbei prilejuite de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului:„O,Măicuţă Sfântă,/ Te rugăm fierbinte/ Să ne-asculţi de-a pururi/ Marea rugăminte./ Nu lăsa,Măicuţă,/ Să pierim pe cale,/ Că noi suntem fiii/ Lacrimilor Tale./ Ajută-ne,Măicuţă,/ Să ne rugăm mereu,/ Să credem totdeauna/ Că este Dumnezeu”.



Recente

beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg
portrait beautiful happy cute sexy brunette woman with red lips wide classic pants holding plastic coffee cup white background jpg
kelly sikkema Hl3LUdyKRic unsplash jpg
attractive young man using digital tablet with modern metal pendant jpg
3505490 jpg
kaboompics colorful 791927 1920 jpg
thumbnail 800x600 png
nadine rupprecht lRmT2rB0O94 unsplash jpg
guille alvarez IcI3FizU9Cw unsplash jpg
shutterstock 2467088781 jpg
60 61 shutterstock 2705951419 jpg
woman decorating easter eggs jpg
d8874dbb 067e 48ea 8552 1f1a3afca57c jpg
5593 jpg