Sfântul Sisoe cel Mare se sărbătoreşte pe 6 iulie. De ce este cel mai pomenit sfânt de Biserica Ortodoxă Română
Sfântul Sisoe cel Mare a fost ucenicul Sfântului Antonie cel Mare. A primit de la Dumnezeu puterea de a vindeca bolnavii, a scoate duhurile rele şi a învia morţii.
Sfântul Sisoe postea atât de mult, încât ajungea să nu mănânce nimic timp de mai multe zile. El a trăit în pustia Egiptului din secolul al- IV-lea.
În calendarul ortodox, Sfântul Sisoe cel Mare, supranumit Cuviosul, este celebrat pe 6 iulie. Era atât de smerit, încât ruga credincioşii să nu spună nimănui despre minunile pe care le înfăptuia.
Sfântul Sisoe cel Marea a vieţuit 72 de ani, neîncetând să creadă în puterea credinţei sale. Se spune că însăşi ceata lui Dumnezeu, în frunte cu Iisus Hristos în frunte, a venit să îl treacă pe Sfântul Sisoe cel Mare în rândul celor drepţi.
Cuviosul a primit de la Dumnezeu, puterea de a vindeca bolnavii. Mai mult de atât, în vocabularul universal, expresia 'Sfinte Sisoe' este sinonimă cu uimirea din cale afară. Nu avea învăţături mari ori teologice, ci cuvinte simple. După 72 de ani de pustie, Patericul a memorat 52 de întâmplări şi cuvinte înţelepte ale Sfântului Sisoe cel Mare. Astea sunt cele mai importante mărturii rămase despre sfinţia sa:
* „Un frate a întrebat pe stareţ, pe fericitul Sisoe, zicând: Ce voi face, părinte, căci am căzut în păcat? Stareţul a răspuns: Scoală-te, fiule, şi te vei mântui. Zis-a fratele: Dar, după sculare, iarăşi am căzut. Stareţul a zis: Scoală-te iarăşi. Fratele i-a zis: Apoi, până când va fi căderea şi scularea mea? Stareţul a răspuns: Până ce sfârşitul te va ajunge şi te va găsi ori în cele bune, ori în cele rele. Deci, totdeauna se cade să petrecem în sculare, ca într-aceea să ne ajungă sfârşitul”.
* „Unui frate, făcându-i-se strâmbătate de către alt frate, a venit la avva Sisoe şi i-a zis: Mi s-a făcut strâmbătate de cutare frate şi eu voi să-mi fac izbândă. Iar bătrânul îl ruga, zicând: Nu, fiule, ci lasă mai bine la Dumnezeu izbânda. Iar el zicea: Nu voi înceta, până nu voi face izbândă. Şi a zis bătrânul: Să ne rugăm, frate! Şi sculându-se, a zis bătrânul: Dumnezeule, nu mai avem trebuinţă de Tine ca să porţi grijă pentru noi, căci noi ne facem izbânda noastră. Deci, aceasta auzind fratele, a căzut la picioarele bătrânului, zicând: Nu mă mai judec cu fratele, iartă-mă!”
* „Se spune despre avva Sisoe Tebeul că, după ce ieşea de la biserică, îndată se repezea la chilia sa, păşind iute şi asemănându-se cu unul care fugea. Iar unii din cei ce-l vedeau că făcea aceasta, ziceau: drac are. Dar el, făcând lucrul lui Dumnezeu, nu lua aminte la cei ce vorbeau despre el”.
