Sfântul Spiridon, înţeleptul

1 46857 original jpg jpeg

Pe 12 decembrie, Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Spiridon al Trimitundei. Acesta s-a născut pe la anul 270. A fost păstor şi s-a însurat de tânăr, dar soţia i-a murit după puţini ani, aşa că el a hotărât să îmbrace rasa monahală.

A îndurat persecuţii pentru că era creştin,după care,sub oblăduirea împăratului Constantin,a ajuns episcop al Trimitundei,vestită cetate din Cipru. Fără să aibă multă carte,dar primind înţelepciune de la Dumnezeu,a explicat în faţa sinodului şi a ereticilor cu mare simplitate credinţa ortodoxă,ameninţată de erezie.

Faptele lui minunate

În „Vieţile sfinţilor“ sunt scrise faptele sale minunate:prin rugăciunealui puternică,a adus ploaie în vreme de secetă ori a oprit ploaia peste măsură. A pus capăt foametei puse la cale de vânzătorii de grâu,dărâmându-le hambarele în care ţineau grâul.

Astfel,într-o noapte,apele s-au revărsat,aducând grâul chiar în curţile oamenilor nevoiaşi. În prezent,credincioşii îi cer ajutorul prinrugăciunepentru a fi tămăduiţi de boli.

Te-ar putea interesa şi:

Sfântul Mina,ocrotitorul păgubiţilor

Sfântul Dumitru cel Nou alungă duhurile necurate



Recente

6915265 jpg
pexels technobulka 2908976 jpg
Flexibilitatea unui credit IFN Cum se adapteaza nevoilor tale jpg
teenager trying reduce hangover effect morning jpg
50   51 shutterstock 2252434631 jpg
happy female model sitting floor covered with confetti laughing enchanting caucasian girl posing with balloons her birthday jpg
space collage with young women jpg
front view young beautiful lady white dress posing with stop sign jpg
fantasy scene wealth jpg
front view young modern woman colorful coat orange t shirt with black earphones sunglasses posing jpg
Semnificatia apei sfintite Boboteaza  Sursa foto shutterstock 2241996461 jpg
Ce este randamentul dividendului jpg
adorable white woman posing with bengal lights gorgeous red haired girl holding sparklers laughing new year jpg
three friends having 2018 party jpg
profimedia 1061300496 jpg
view snowman with winter landscape snow jpg
St stephen wiki jpg
young woman santa s hat sitting with opened book jpg
christmas balls with sun shining jpg
profimedia 0943076492 (2) jpg