Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Dumitru. Ce nu este bine să faci pe 26 octombrie

1 sfantul dumitru traditii si obiceiuri jpg jpeg

Biserica prăznuieşte pe 26 octombrie sărbătoarea Sfântului Dumitru, ce marchează şi ultima dintre cele mai importante sărbători ale toamnei. După hramul Sfintei Parascheva, Sfântul Dumitru reprezintă ultima şi cea mai însemnată sărbătoare a toamnei, care, conform superstiţiilor pastorale, reprezintă începutul iernii.

Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Dumitru

Printre cele mai spectaculoase obiceiuri care se săvârsesc în ajun de Samedru sunt focurile vii. În ajunul sărbătorii, în noaptea de 25 octombrie se ţine “Focul lui Samedru”, moment în care oamenii obişnuiesc să aprindă focuri în cursi sau pe dealuri, peste care copiii sar pentru a fi sănătoşi iar tinerii să se căsătorească, scrie publicaţia crestinortodox.ro

Conform tradiţiei, persoanele care sar peste flăcări vor fi sănătoşi întregul an şi feriţi de necazuri, nenorociri şi boli. Rolul focului este de a alungă atât fiarele, având şi puteri roditoare, astfel încât după ce este stins oamenii obişnuiesc să arunce în grădina cenuşă şi cărbuni.

Citeşte şi: Rugăciunea către Îngerul Păzitor. Rosteşte-o în fiecare zi de joi şi vei scăpa de relele din viaţa ta

Femeile mai înaintate în vârstă, în special cele din mediul rural, obişnuiesc să împartă covrigi, nuci, mere, pâine, struguri şi prune uscate tuturor celor care sar peste foc.

De asemenea, în această zi se pomenesc şi morţii şi se da de pomană colivă de Samedru dar şi colaci în formă de cruce.

Ce nu este bine să faci de Sfântul Dumitru

În Bucovina, de exemplu, cine seamănă usturoiul după Sânmedru va avea parte în anul următor numai de pagubă.

În Oltenia se spune că numai dacă respecţi toate tradiţiile sărbătorii vei fi protejat de necazuri şi alte primejdii. Oamenii de la ţară respectau superstiţiile pentru a-şi proteja animalele de lupi.

Citeşte şi: Rugăciunea Sfintei Eugenia îţi curăţă sufletul de păcate. Aprinde o lumânare şi citeşte-o sâmbăta

Tot în această zi de octombrie se taie coama cailor tineri pentru ca aceasta să crească frumoasă. În schimb, de Sfântul Dumitru nu trebuie să foloseşti pieptănul, altfel atragi asupra ta primejdii, necazuri, dar şi că-i primejdie de lupi.

Potrivit credinţei populare, Sfântul Dumitru este ziua lichidării tuturor socotelilor - chirii sau împrumuturi - făcute cu şase luni în urmă, dar şi încheierea altora noi.

De Sfântul Dumitru se tocmesc servitorii pentru diverse treburi şi se strică stânele.



Recente

young couple having picnic forest jpg
playful ginger girl posing with pleasure white wall stunning caucasian woman striped t shirt smiling jpg
femeie freelancer birou acasa jpg
Rac Mercur retrograd jpg
Sânziene jpg
femeie obosita 13400 jpg
Solstitiu jpg
woman sitting rock sunset jpg
shot beautiful young businesswoman wearing blue chiffon shirt while standing building street with folded arms jpg
portrait thoughtful woman standing street jpg
view fox nature with lots details jpg
woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg