5 semne că sunteţi mai mult prieteni decât iubiţi

1 75544 original jpg jpeg

Relaţia voastră poate lua o turnură neaşteptată dacă, după o vreme, descoperiţi că flacăra pasiunii s-a stins şi că tot ce a mai rămas între voi este un sentiment de recunoştinţă. Dar cum îţi dai seama că lucrurile s-au schimbat? Până şi cele mai banale gesturi pot fi un semnal de alarmă.

Aţi uitat de romantism

Momentele romantice sunt foarte importante într-un cuplu deoarece ele alimentează iubirea. O cină la lumina lumânărilor, o plimbare pe înserat, un cadou pentru cel drag – toate aceste mici lucruri fac ca relaţia să înflorească şi să prospere. Dacă nu îţi mai aminteşti când ai trăit ultimele clipe de romantism, înseamnă că poate e momentul să daţi cărţile pe faţă şi să spuneţi ce simţiţi cu adevărat unul pentru celălalt.

Preferaţi să ieşiţi separat

Nu spune nimeni că o ieşire cu fetele sau cu băieţii va dăuna unei relaţii, ci din contră, este cât se poate de benefică pentru libertatea fiecăruia. Dar dacă aceste ieşiri au loc din ce în ce mai des, iar persoana iubită nu te acompaniază şi nici nu îţi face mare plăcere să o ai în preajmă, înseamnă că relaţia voastră a ajuns într-un punct critic. Discută cu partenerul şi încercaţi să vă daţi seama dacă merită sau nu să mai fiţi împreună.

Nu mai comunicaţi

Dacă singurele subiecte de discuţie pe care le aveţi se rezumă la curăţenia în casă, prepararea mâncării şi facturile de plătit, atunci nu puteţi să vă mai consideraţi iubiţi, ci doar cei mai buni prieteni. Poate te complaci în această situaţie de teama unei confruntări cu propriile temeri, sau poate că nici nu îţi dai seama că iubirea a dispărut. Dacă nu discutaţi despre idealurile voastre, despre pasiuni şi despre tot ceea ce faceţi zilnic, înseamnă că nu mai puteţi forma un cuplu.

Dormiţi separat

Poate pare ciudat, însă dacă partenerul tău îţi spune că preferă să doarmă singur şi invocă motive banale, înseamnă că nu te mai vrea alături şi că te priveşte ca pe o străină. Rutina e poate de înţeles dacă acest lucru se întâmplă la o vârstă mai înaintată, însă dacă sunteţi tineri şi vă feriţi unul de celălalt, s-ar putea ca atracţia dintre voi să fi dispărut pentru totdeauna.

Nu vă mai îngrijiţi ca înainte

Îţi mai aminteşti că nici nu ai fi conceput să ieşi la primele întâlniri fără să te aranjezi din cap până în picioare şi să îţi pui în valoare toate atuurile? Şi că şi el era, altădată, mult mai ferchezuit şi mai îngrijit? Poate că, după luni sau ani de relaţie, simţi că nu mai trebuie să dai atenţie detaliilor - şi poate că şi partenerul tău simte la fel. Însă vei observa, în timp, că plafonarea vă va determina să căutaţi în altă parte partenerul ideal.



Recente

shutterstock 2296782755 jpg
Tradarea in cuplu este scuzabila sau nu  Sursa foto shutterstock 2412908799 jpg
bărbat  foto   Shutterstock jpg
5 calitati cuceresc barbatii fara exceptie  Sursa foto shutterstock 1297522150 jpg
shutterstock 791294935 jpg
Prea multe esecuri in dragoste  Scapa de aceste obiceiuri  Sursa foto shutterstock 297583913 jpg
Relatia de cuplu ale acestor nativi se imbunatateste pana pe 27 octombrie  Sursa foto shutterstock 2480625331 jpg
Complimente la care barbatii nu rezista  Sursa foto shutterstock 1841027632 jpg
barbat fericit cadou aniversare 2177432677 jpg
shutterstock 204778261 jpg
shutterstock 1561419991 jpg
shutterstock 2436027337 jpg
Ce este limerenta  Sursa foto shutterstock 2513006111 jpg
shutterstock 1704424849 jpg
5 ponturi pentru o casnicie de durata de stiut la 40 de ani  Sursa foto Pixabay couple 8498864 1280 jpg
shutterstock 2448082283 jpg
Ramaneti amici sau uitati unul de altul dupa separare  Sursa foto shutterstock 2289689669 jpg
Cum recunosti partenerul cactus evitant  Sursa foto shutterstock 2140103645 jpg
shutterstock 2424655849 jpg
shutterstock 2261967525 jpg