Povestiri din lumea de dincolo

1 58455 original jpg jpeg

Există Rai şi Iad? Este adevărat că după moarte sufletul părăseşte această lume, pentru a ajunge într-un loc mai bun, unde nu va cunoaşte suferinţa şi boala, ci doar fericirea şi odihna veşnică? Descoperă poveştile cutremurătoare a trei oameni care au păşit în Dincolo mai repede decât şi-au imaginat!

Întâlnire neaşteptată cu bunicii

Într-o însorită zi de primăvară din anul 2006,Hillary şi sora sa Holly,din statul american Mississippi,se îndreptau spre înmormântarea bunicului matern. Deodată,roata maşinii întră într-o groapă de pe drum iar Hillary pierde controlul autovehiculului,care se dă peste cap de mai multe ori,înainte să se oprească în câmpul de pe marginea drumului. Holly a fost cea norocoasă,rănile ei fiind minore,însă pentru Hillary situaţia este mult mai dramatică. Ea este prinsă între fiarele contorsionate ale maşinii,iar viaţa ei atârnă de un fir de aţă. „Am văzut cum mi-a trecut întreaga viaţă prin faţa ochilor şi tot ce ştiam e că nu voiam să mor. Îmi aduc aminte că un domn încerca să vorbească cu mine,dar negura m-a cuprins şi nu am mai ştiut nimic.” Rănile erau atât de grave,încât tânăra a încetat să mai respire. Pe când paramedicii încercau să o readucă la viaţă,Hillary a simţit cu spiritulîi părăseşte trupul şi pluteşte peste scena accidentului. „Toată durerea şi teama au dispărut. Eram chiar veselă şi împăcată cu ceea ce mi s-a întâmplat. Am simţit pe cineva luându-mă de mână şi când m-am uitat am văzut un înger. Strălucea,iar culorile erau atât de vii încât păreau că vibrează.”Atunci i-a văzut pe bunicii ei paterni,pe care nu-i cunoscuse niciodată,deoarece muriseră cu mult timp înainte de naşterea ei. „Bunicul zâmbea,însă,deşi vorbeam cu ei,nu păreau să mă audă. S-au întors şi în timp ce-i priveam îndepărtându-se ştiam că nu aveam voie să merg cu ei.Pe cât de repede s-a ridicat,pe atât de repede spiritul meu s-a întors în trup. De îndată ce am început să respir din nou,am fost conştientă de tot ce s-a întâmplat. Mai târziu am aflat că mama s-a rugat neîncetat pentru sănătatea mea.”

Citeşte şi:

Locuri bântuite din România

Descifrează misterele viselor tale

Mesaje din altă lume

O experienţă asemănătoare,dar cu o încărcătură sentimentală mult mai profundă,a trăit şi doctoriţa Mary Neal,din Statele Unite ale Americii. Aflată într-o vacanţă în Chile ea a fost prinsă sub caiac pentru aproape 30 de minute,o perioadă de timp mult prea lungă pentru o persoană ca să supravieţuiască. Şi totuşi,miracolul s-a întâmplat! Ceea ce a trăit Mary în minutele în care nu a fost conştientă poate să tulbure chiar şi pe cea mai rece persoană. „Ştiam că voi muri,aşa că m-am rugat Domnului să se facă voia Lui. Sufletul mi s-a desprins de trup şi am fost întâmpinată de mai mulţi îngeri. Deşi nu-i mai văzusem niciodată,era ca şi cum îi cunoşteam de o viaţă şi puteam simţi iubirea lor. Împreună am mers până la o clădire extraordinar de frumoasă şi am ştiut imediat că aceea era intrarea în Împărăţia Domnului. De-abia aşteptam să păşesc în ea şi chiar dacă era o cale fără întoarcere,iar pe pământ mă aşteptau soţul şi copii,nu-mi doream să părăsesc acel loc. Însă,unul dintre îngeri s-a apropiat de mine şi mi-a spus că vremea mea încă nu a sosit şi că familia mea are nevoie de mine,deoarece fiului meu cel mare îi este sortit să moară tânăr. Deşi la început am refuzat,spiritul meu s-a întors pe pământ.“ Vorbele îngerului s-au adeverit,fiul lui Mary decedând câţiva ani mai târziu într-un accident de maşină,când încă era un adolescent.

Sub atingerea lui Iisus

La fel de emoţionantă este şi povestea lui Colton Burpo,un băieţel care avea numai 3 ani când s-a aflat la un pas de moarte. A ajuns în stare extrem de gravă la spital,unde a fost diagnosticat cu peritonită. Medicii au făcut tot posibilul pentru a-l smulge din ghearele morţii pe firavul băieţel. Câteva luni mai târziu,vorbele lui Colton,aveau să-i tulbure pe părinţi. El a povestit că,în momentele în care se zbătea între viaţă şi moarte,s-a întâlnit cu un bărbat înveşmântat în straie de un alb strălucitor şi cu cicatrici la mâini şi la picioare. Era chiar Iisus Hristos! Iar seria întâlnirilor uluitoare nu se opreşte aici. Acolo Colton şi-a cunoscut  sora,care nici nu avusese şansa să se nască,dar şi străbunicul,care murise când tatăl lui Colton era încă un copil. La final,Iisus şi-a pus mâna pe umărul său şi i-a zis că încă nu venise momentul să rămână. Astăzi Colton are 14 ani şi şi-a scris experienţa tulburătoare într-o carte.



Recente

Donald Trump și familia  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez, Benn Afleck, Jennifer Garner  foto   Shutterstock jpg
Marius Manole   ținuta 1 ok jpg
Davina McCall  foto   Shutterstock jpg
Kourtney Kardashian  foto   Instagram jpg
astrologie zodii iarna parfum 2233424349 jpg
Ultimele cuvinte inainte de moarte  Sursa foto Pixabay consciousness 8809108 1280 jpg
Victoria Beckham  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez  sursa foto   Shutterstock jpg
Regele Charles, Regina Camilla  sursa foto   Shutterstock jpg
Luna Plina in Taur 15 noiembrie 2024  Sursa foto shutterstock 2142428525 jpg
Angelina Jolie, Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg
Demi Moore  foto   Shutterstock jpg
KV WSCM jpeg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Eva Londoria  foto   Instagram jpg
Rita Ora  foto   Instagram jpg
shutterstock 13153519 jpg
Meghan Fox  foto   Instagram, Shutterstock jpg
Cher  foto   Shutterstock jpg