Există dragoste la prima vedere? "Îndrăgostirea" durează cel mult patru minute

Există dragoste la prima vedere? "Îndrăgostirea" durează cel mult patru minute jpeg

Există dragoste la prima vedere? Persoanele care au experimentat-o susţin cu tărie că este reală, în timp ce studiile ne oferă o explicaţie ce nu ar încânta deloc romanticii incurabili. Ce spun cercetătorii despre dragostea la prima vedere şi ce se întâmplă în corpul nostru atunci când întâlnim o persoană care ne place.

Experimentezi dragoste la prima vedere când te simţi atrasă în mod romantic de un străin pe care îl vezi pentru prima oară. În acel moment special parcă totul se opreşte în jur. Tot ce-ţi doreşti este să cunoşti acea persoană.

Orice gest stupid devine scuzabil doar pentru că i-ai atras atenţia partenerului, iar printre „simptomele” de moment se numără obrajii roşii ca focul şi tendinţa de a zâmbi chiar şi la cele mai ciudate glume. În plus, te simţi fericită în preajma acelei persoane şi ai vrea ca momentul să nu se mai termine.

Există sau nu dragoste la prima vedere?

Unii oameni de ştiinţă nu cred în dragostea la prima vedere. Potrivit lor, atunci când vezi o persoana de sex opus, creierul stimulează un cocktail de substanţe chimice, cum ar fi epinefrina. Acest lucru îţi oferă o perspectivă plăcută de viaţă şi te face să reacţionezi romantic faţă de partener. În acele momente, oamenii reacţionează diferit,în funcţie de vârstă, sex şi educaţie. 

Deşi aparent inima pare a fi motorul îndrăgostirii, specialiştii susţin că, de fapt, creierul este responsabil de trăirea acestei senzaţii. Creierul controlează toate stările şi emoţiile noastre activate involuntar de sistemul nervos. Dopamina, oxitocina şi endorfinele numite ”moleculele fericirii” sunt ”cupidonii” adevăraţi din organism, responsabili de starea de îndrăgosteală.

"În loc de dragoste la prima vedere, aş spune mai degrabă pasiune, atracţie puternică. Pasiunea este inconştientă, se bazează pe o fantasmă a partenerului”,  spune psihoterapeut Adriana Neda.

Citeşte şi: Cât durează de fapt dragostea?

Tot specialiştii susţin că "îndrăgostirea“ durează cel mult patru minute şi ceea ce contează în atracţia la prima vedere sunt limbajul corpului şi vocea celui care ne atrage. Sentimentul îndrăgostirii poate fi comparat cu cel al administrării de droguri.

Aşadar, ceea ce numim dragoste la prima vedere este, în acest fel, nimic special deoarece i se poate întâmpla oricui şi poartă aceleaşi caracteristici ca o dragoste „normală”.

exista dragoste la prima vedere jpg jpeg

Un alt studiu publicat în jurnalul Personal Relationships demonstrează acelaşi lucru: „dragostea la prima vedere” este o experienţă care nu prea seamănă cu dragostea.

O echipă de cercetători din Olanda au întreprins trei teste legate de dragostea la prima vedere, care au implicat un sondaj online, un studiu în laborator şi o serie de evenimente de speed-dating. Aceştia susţin că dragostea la prima vedere „nu seamănă nici cu iubirea pasională şi nici cu cea mai generală.” E mai aproape de dorinţă decât de orice altceva, ţinând cont că sentimentele astea sunt în mare despre atracţia fizică.

Tu crezi în dragoste la prima vedere?

Petru Păun, 30 ani, Bucureşti: „Sufletele se recunosc“

Dragostea la prima vedere…am trăit-o. Noi ne observăm zilnic în oglindă, suntem obişnuiti cu formele şi liniile corpului nostru. De aceea ne şi îndrăgostim repede de cineva cu care ne asemănăm, inclusiv din punct de vedere fizic. Cumva, sufletele se recunosc şi (re)trăiesc experienţe împreună.

Andrei Prisacariu, 24 ani, Suceava: „Să faci ceea ce simţi, să nu regreţi“

Ştiu ce înseamnă să îţi fie drag de o persoană pe care o vezi pentru prima dată, ştiu ce înseamnă să ai fluturi în stomac, ba mai mult, să fii în stare să laşi totul pentru ea încă din prima clipă. Poate sună îndrăzneţ, însă aşa e mai frumoasă dragostea: să faci ceea ce simţi şi ce îţi place încă de la început, şi să nu regreţi niciodată alegerile făcute. 

Alexandra Patatu, 24 ani, Bucureşti: „O relaţie se construieşte“

Nu cred în dragoste la prima vedere, ci doar în simpla atracţie fizică, de moment, care îţi dă fiori şi te face să te simţi o altă persoană. Dragostea vine treptat, în timp, asta dacă reuşeşti să rezonezi cu partenerul tău şi să vă construiţi o relaţie bazată pe sentimente frumoase, respect şi armonie. Personal, consider că, în ziua de azi, a devenit din ce în ce mai dificil să îţi găseşti sufletul pereche, asta pentru că încrederea în semeni se pierde simţitor. 

Surse: adevarul.ro, vice.com



Recente

discuții în cuplu  foto   Shutterstock jpg
cuplu fericit jpg
Ginesexualitate jpeg
divort jpg
sex la birou  foto   Shutterstock jpg
atractie cuplu jpg
5 indicii ca ai o relatie de cuplu perfecta chiar daca nu constientizezi  Sursa foto Pixabay jpg
7 motive pentru care nu ai relatia de cuplu visata  Sursa foto shutterstock 1053033374 jpg
Asa faci fata unei respingeri  Sursa foto shutterstock 1011979651 jpg
5 tehnici sa aplanezi o cearta in cuplu  Sursa foto Pixabay jpg
Cum v ar putea salva relatia dormitul in paturi separate  Sursa foto shutterstock 2179362725 jpg
Reactia emotionala a femeilor care topeste inima barbatilor  Sursa foto shutterstock 793940869 jpg
Cele mai ciudate observatii stiintifice despre iubire  Sursa foto shutterstock 1753478519 jpg
femeie și bărbat care se ceartă  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 572240722 jpg
album foto jpg
Jobul poate distruge o relatie  Sursa foto shutterstock 2203174377 jpg
Recomandărisexolog pentru o viata sexuala mai buna in 2024  Sursa foto Pixabay png
cuplu jpg
Ucigasi tacuti ai unei relatii  Sursa foto shutterstock 2245035293 jpg