A cheltuit 600.000 de dolari să arate ca o Kardashian. Cât a plătit să revină la normal?

O femeie din Brazilia a cheltuit sute de mii de dolari și a suferit circa 40 de operații pentru a arăta la fel ca fotomodelul american Kim Kardashian, dar a ajuns să-şi dorească să n-o fi făcut niciodată.

image

Jennifer Pamplona, un fost model Versace din São Paulospune, a cheltuit 600.000 de dolari pentru a semăna cu Kim Kardashian. A fost operată pentru prima dată în anul 2010, pe când avea doar 17 ani, în perioada în care Kardashian devenea un nume cunoscut. La început, a fost mulțumită de rezultate, dar, după o vreme, şi-a dorit să revină la cea care fusese la început.

A suferit nouă operaţii într-o singură zi

Intervenţiile chirurgicale la care a fost supusă au inclus, printre altele, injectarea a patru litri de grăsime în fiecare obraz, îndepărtarea a patru coaste, două implanturi mamare, două rinoplastii, liposucţie.

Pamplona a devenit faimoasă nu numai pentru asemănarea cu Kim Kardashian, ci şi pentru faptul că a suferit nouă intervenții chirurgicale în 24 de ore pentru a fi pregătită pentru apariția unei emisiuni TV.

„Dacă se întâmplă să mor, voi muri fericită și frumoasă”

Opt medici au refuzat inițial s-o opereze când a vrut ca posteriorul ei să arate ca al lui Kim, pentru că exista risc de deces în urma intervenției chirurgicale. Chiar dacă a fost avertizată, Jennifer a spus: „Dacă se întâmplă să mor, voi muri fericită și frumoasă”. Imediat după acea operaţie riscantă, a fost mult mai fericită. Operația i-a schimbat viața și a ajutat-o să-şi învingă depresia.

După aceea, Pamplona și-a lansat propria linie cosmetică, dar noua ei înfățișare a avut dezavantaje, unul fiind că mama ei a refuzat să vorbească cu ea timp de două săptămâni după ce și-a văzut fiica transformată.

A plătit 120.000 de dolari să revină la aspectul iniţial

S-a decis să treacă prin alte operaţii pentru a nu mai arăta precum Kim Kardashian. „Oamenii îmi spuneau Kardashian și a început să devină enervant. Am studiat și am fost femeie de afaceri. Am făcut toate aceste lucruri, dar eram recunoscută doar pentru că arătam ca o Kardashian. Am descoperit că eram dependentă de operații și nu eram fericită”, a spus ea.

A găsit un medic în Istanbul care a spus că o poate ajuta să revină la aspectul inițial, dar a fost nevoie să plătească 120.000 de dolari. Operațiile chirurgicale au avut complicații. După ce a făcut o infecţie, obrajii i-au sângerat timp de trei zile. Credea că va muri. Şi-a dat seama cât de mult a greşit dorind să fie altcineva. A împărtăşit admiratorilor ei selfie-uri cu schimbarea, pentru a arăta pericolele procedurilor de înfrumusețare. Lucrează la un documentar denumit „Dependență”.



Recente

portrait woman representing taurus zodiac sign jpg
Sophie Turner  foto   Profimedia jpg
Hollywood  foto   Profimedia jpg
Prințul Philip  foto   Profimedia jpg
Chuck Norris  foto   Profimedia jpg
Lizzo  sursa foto   Instagram jpg
woman deer pink moon jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Celine Dion  foto   Profimedia jpg
ceas Palatul Buckingham  foto   Profimedia jpg
Lisa Kudrow  foto   Profimedia jpg
Angelina Jolie  Profimedia jpg
GettyImages 2261120585 jpg
SMILEY PAVEL jpg
1555 jpg
WhatsApp Image 2026 03 27 at 14 00 04 jpeg
Scarlett Johansson  foto   Profimedia jpg
KIMBERLY WYATT  foto   Profimedia jpg
Kim Kardashian  foto   Profimedia jpg
Anne Hathaway  foto   Instagram jpg