Cum a ajuns o contesă franțuzoaică să inspire vedete de la Hollywood și mari creatori de modă

Ce înseamnă cu adevărat rafinamentul franțuzesc? Numele Jacqueline de Ribes spune tot. Nu doar o contesă prin naștere, ci și o creatoare de modă vizionară, activistă pentru protejarea naturii și femeie de afaceri de succes, Jacqueline a fost desemnată în 1983 „Cea mai stilată femeie din lume”. Dar dincolo de premii și apariții spectaculoase, a fost o femeie care a muncit enorm, care a modelat eleganța după propriile reguli și care și-a transformat complexele în semnătură stilistică.

image

Un nas impunător și o personalitate greu de uitat

Încă din tinerețe, ți-ai fi dat seama că Jacqueline de Ribes era altfel. Avea o alură care combina noblețea unei prințese ruse cu misterul unei vedete de cabaret – așa cum observa chiar socrul ei. Nasul ei, pe care îl considera o imperfecțiune, a devenit elementul definitoriu al profilului său grafic, atât de iubit de fotografii de modă.

Însă stilul său nu era doar despre aparențe. Îi plăcea să împrumute creații semnate de designeri celebri, dar rareori le purta așa cum erau gândite. Le modifica, le adapta și le reinventa, dându-le o amprentă personală inconfundabilă.

image

De la aristocrație la creatoare de modă recunoscută internațional

Jacqueline s-a născut la Paris, pe 14 iulie 1929, într-o familie aristocrată – tatăl ei era contele Jean de Beaumont. A trecut prin ororile celui de-Al Doilea Război Mondial, când casa familiei a fost ocupată de Gestapo, iar castelul unde s-au refugiat a fost luat cu asalt de soldații germani. Cu toate acestea, nu s-a victimizat niciodată – ci și-a continuat viața cu demnitate și curaj.

La 19 ani, s-a căsătorit cu Édouard de Ribes, bancher și ulterior conte, cu care a avut o relație de 65 de ani și doi copii. Însă rolul de „soție de conte” nu a fost niciodată suficient pentru ea. A fost atrasă de creație, de expresia artistică și, mai ales, de modă.

Visul ei: să creezi, nu doar să porți

În anii ’60, și-a început drumul în designul vestimentar, avându-l printre colaboratori, la început de drum, pe nimeni altul decât Valentino. Dar adevărata lansare ca designer a avut loc cu sprijinul lui Yves Saint Laurent, care a susținut primul ei show de modă.

Succesul a fost instantaneu. Criticii i-au aplaudat creațiile, femeile au început să-i cumpere piesele cu entuziasm, iar contesa a devenit un brand internațional. A creat pentru personalități precum Raquel Welch, Cher și Danielle Steel, iar afacerea i-a adus milioane de dolari anual.

Și totuși, nu s-a considerat niciodată frumoasă. Considera că frumusețea nu este suficientă și că o femeie trebuie să fie activă, creativă, implicată, nu doar o prezență decorativă admirată.

image

Stil, dar și muncă susținută

Poate fi greu de crezut că o femeie cu un astfel de statut social muncea până la 15 ore pe zi, dar Jacqueline de Ribes a fost mai mult decât o imagine elegantă. În anii ’60, a fost producătoare de balet, apoi director artistic de teatru. Nu s-a ferit de muncă, iar implicarea ei în proiecte artistice a fost constantă și intensă.

În 1995, a fost nevoită să închidă casa de modă din cauza unor probleme de sănătate care au imobilizat-o timp de trei ani. A fost o lovitură grea, dar și o perioadă de reflecție. Nu a mai revenit pe podiumuri, dar influența ei a rămas.

Implicare socială și filantropie: o conștiință activă

Jacqueline de Ribes nu a fost doar o muză pentru creatori, ci și o voce implicată în cauze ecologice și caritabile. A susținut conservarea naturii și a primit premiul „Women of Achievement” în 1980 pentru implicarea sa în acțiuni umanitare. A contribuit la susținerea mai multor muzee și a promovat arta în toate formele ei.

Ultimele apariții publice și moștenirea unei legende

Una dintre ultimele apariții publice ale contesei a fost în 2015, când Muzeul Metropolitan de Artă din New York i-a dedicat o expoziție intitulată „Jacqueline de Ribes: The Art of Style”. A fost o recunoaștere a influenței ei în lumea modei și a artei vestimentare.

Astăzi, la 95 de ani, retrasă din viața publică, Jacqueline de Ribes rămâne o figură emblematică, nu doar pentru stilul ei desăvârșit, ci și pentru forța cu care a reușit să-și transforme visul în realitate, fără să renunțe la sine însăși.

@Gettyimages, Profimedia

Editor: Raluca Toma



Recente

Kylie Jenner  foto   Profimedia jpg
rapper american  foto   Instagram jpg
Mariah Carey, foto Instagram jpg
Heather Locklear  foto   Instagram Ava Sambora jpg
Jennifer Lopez   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
surorile Kardashian  Instagram jpg
Brad Pitt, Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez  foto   Instagram jpg
13892 jpg
Beyonce si fiica ei  foto   Profimedia jpg
Kendall Jenner la Met Gala 2026  foto   Profimedia jpg
cum gasesti echilibrul intre stiliul personal si produsele pe care le alegi jpg
Jeff Bezos  foto   Profimedia jpg
Ellen Burstyn  foto   Profimedia jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Rita Wilson, Tom Hanks  foto   Profimedia jpg
digital art style yoga illustration jpg
illustrated rendering twin avatar (1) jpg
Emily Blunt  foto   Profimedia jpg