Ce cafea preferi?

1 82144 original jpg jpeg

La ibric, la filtru sau la espressor, cafeaua cu aroma ei profundă şi bogată ne binedispune dimineţile, iar cofeina, alcaloidul din conţinutul ei, ne dă energie. În lume există zeci de soiuri de cafea, dintre care două sunt cultivate pe scară largă: Arabica şi Robusta.

Arabica, arome complexe

Acoperă peste 70% din producţia mondială de cafea. Arbuştii producători cresc la altitudini mari, fiind uşor de îngrijit fiindcă sunt relativ scunzi. Boabele de Arabica de calitate superioară au un nivel satisfăcător de aciditate şi un amestec complex de arome, care se simte cel mai bine în partea anterioară a cerului gurii (unde senzaţia de dulce şi sărat este cea mai evidentă). Calitatea boabelor de Arabica scade când cafeaua este servită rece sau cu frişcă. Aromele cele mai subtile sunt eliberate când cafeaua e fierbinte.

Robusta, mai multă cofeină

Este pe locul al doilea după Arabica, cel mai mare producător fiind Vietnamul. Boabele Robusta au aproape dublul cantităţii de cofeină pe care o are Arabica, substanţa fiind un mijloc de autoapărare dezvoltat de planta Robusta împotriva bolilor. Aroma ei se simte cel mai bine în partea posterioară a cerului gurii (unde notele amare sunt cele mai evidente). Boabele de calitate superioară au aciditate scăzută, iar adesea au note de ciocolată asociate cu profilul aromei lor. Aceasta este cafeaua perfectă pentru iubitorii de frişcă şi zahăr deoarece Robusta de bună calitate nu îşi pierde aroma când i se adaugă lapte sau zahăr.

Cafeaua verde, bună în diete

Devenită populară în curele de slăbire din ultimii ani, cafeaua verde e dată de boabele care nu au trecut prin procesul prăjirii. Astfel, boabele de cafea verde au un nivel mai ridicat de acid clorogenic faţă de boabele de cafea prăjită. Se crede că acest compus este benefic, influenţând modul în care organismul reglează zahărul din sânge şi metabolismul.

Bine de ştiut!

Cafeaua este bogată în antioxidanţi: unii se găsesc natural în boabe, alţii apar în procesul de prăjire. Antioxidanţii luptă împotriva îmbătrânirii premature.



Recente

Rupert Everett  foto   Profimedia jpg
Michael Jackson  foto   Profimedia jpg
James Van Der Beek, fosta sa soție, Heather McComb  foto   Profimedia jpg
Mary Berry  foto   Profimedia jpg
Dua Lipa  foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez cu Emme  foto   Profimedia jpg
people silhouette touching moon jpg
consultatii medikali (1) jpg
Gwyneth Paltrow  foto   Profimedia jpg
JLo  foto   Profimedia jpg
copii la piscina jpg
Natalia Vodianova  foto   Profimedia jpg
Cindy Crawford  foto   Profimedia jpg
Venezuela Fury  foto   Instagram jpg
Martin Short  foto   Profimedia jpg
GettyImages 86435455 jpg
Anne Hathaway  foto   Profimedia jpg
Elle Ferguson  foto   Profimedia jpg
Gordon Ramsay  foto   Profimedia jpg
Jaclyn Smith  foto   Profimedia jpg