Cum a murit Albert Einstein şi de ce i-a fost furat şi tăiat în 240 de bucăţi creierul după moarte

Înainte de a-şi da ultima suflare, în aprilie 1955, genialul fizician i-a spus familiei sale că nu-şi doreşte să fie studiat după moarte. Dar, numai la câteva ore după ce pierise, un examinator medical i-a furat creierul pentru cercetare.

Când Albert Einstein a fost dus de urgenţă la spital, ştia că sfârşitul îi era aproape. Dar renumitul om de ştiinţă de 76 de ani era pregătit pentru ceea ce avea să urmeze şi le-a spus medicilor, cu precizia unei ecuaţii matematice, că el nu-şi doreşte intervenţia medială.

„Vreau să plec când vreau eu să plec. E lipsit de bun gust să prelungim viaţa artificial. Mi-am adus contribuţia, acum e timpul să plec. Şi o voi face într-un mod elegant”, a declarat acesta. Însă ultima sa dorinţă, aceea de a nu fi studiat după moarte, nu i-a fost îndeplinită.

Moştenire inegalabilă

Când Einstein a murit de anevrism aortic abdominal pe 17 aprilie 1955, a lăsat în urma sa o moştenire inegalabilă. Omul de ştiinţă ciufulit a devenit o figură emblematică a secolului al XX-lea, care a evadat din Germania nazistă, s-a împrietenit cu Charlie Chaplin şi a revoluţionat fizica cu teoria relativităţii pe care a dezvoltat-o în 1915 şi pentru care a câştigat Premiul Nobel pentru Fizică şase ani mai târziu.

Einstein era aşa valoros, încât, la numai câteva ore de la moarte, i-a fost furat creierul, care a fost depozitat într-un borcan, acasă la un medic. Nu numai viaţa spectaculoasă a marelui om de ştiinţă merită atenţia noastră, ci şi trecerea acestuia în nefiinţă, urmată de călătoria pe care a făcut-o creierul său inegalabil după moarte.

Cauza reală a morţii

Genialul fizician a murit din cauza unui anevrism aortic abdominal, de care mai suferise în trecut (în 1948) şi pentru care refuzase să mai fie operat în 1955. La momentul respectiv, s-au făcut speculaţii cu privire la motivul real al morţii sale – sifilisul. Până şi medicul care-i era prieten şi care a scris despre dispariţia renumitului om de ştiinţă a recunoscut că anevrismul poate fi declanşat de sifilis. Iar Einstein era o persoană „foarte sexuală”, aşadar nu este exclus să fi contactat boala cu transmitere sexuală.

Totuşi, autopsia omului de ştiinţă n-a indicat niciun semn de sifilis în corpul acestuia. În plus, Albert era un fumător înrăit, care n-a putut niciodată asculta sfatul doctorilor de-a renunţa la viciul său de-o viaţă, lucru care cel mai probabil i-a şi adus sfârşitul.

A luat creierul acasă

Dar să revenim la creierul lui genial! Medicul care i-a făcut autopsia unuia dintre cei mai inteligenţi oameni din lume a înlăturat creierul acestuia şi l-a luat acasă fără permisiunea familiei lui Einstein. Numele medicului cu pricina a fost Thomas Harvey şi era convins că creierul unui asemenea om trebuie studiat. Cu toate că fizicianul a lăsat instrucţiuni clare să fie incinerat după moarte, fiul acestuia, Hans, s-a lăsat, într-un final, convins de Harvey să fie studiat creierul tatălui său.

Drept urmare, Harvey a fotografiat creierul lui Einstein şi l-a tăiat apoi în 240 de bucăţi, trimiţând apoi câteva dintre aceste părţi şi altor cercetători. Una din bucăţele i-a fost trimisă nepoatei lui Albert, în anii '90, însă aceasta a refuzat-o. Harvey a transportat părţi din creierul lui Einstein în toată ţara, într-o cutie de bere, pe care o ţinea într-o geantă frigorifică.

Studii post mortem

În 1985, acesta a publicat o lucrare despre creierul lui Albert Einstein, care susţinea faptul că acea parte anatomică a genialului fizician arăta diferit faţă de orice alt creier, ceea ce explica faptul că şi funcţionase diferit. Alte studii, realizate ulterior, susţin exact contrariul, în timp ce unii cercetători au continuat să-i dea dreptate lui Harvey.

Probabil că povestea creierului lui Albert Einstein poate fi descrisă cel mai bine cu ajutorul frazei pe care fizicianul o scrisese, la un moment dat, pe tabla de la Universitatea Princeton: „Nu tot ceea ce merită poate fi studiat, după cum nici tot ceea ce este studiat merită.”