De ce sunt copiii născuţi în august atât de speciali

1 76221 original jpg jpeg

Luna, ziua şi anul naşterii au o influenţă majoră asupra modului în care destinul nostru va decurge. Credem sau nu, în anumite circumstanţe, totul poate căpăta o semnificaţie aparte. Iar luna naşterii nu face excepţie. Iată de ce copiii născuţi în august sunt foarte speciali:

1.Au tendinţa de a fi mai puternici şi mai organizaţi. Copiii născuţi în august sunt fie în zodia Leu, fie în zodia Fecioară, ceea ce înseamnă că au încredere în ei, sunt firi practice şi foarte inteligente.

2.Cel mai probabil vor ajunge în funcţii de conducere. Datorită carismei şi încrederii pe care o au în ei, cei născuţi în august sunt foarte buni lideri.

3.Nu sunt predispuşi la boli mintale. Se pare că studiile au dovedit că persoanele născute iarna sunt mai predispuse la boli precum schizofrenia sau depresia. Pentru cei născuţi vara, cu precădere în august, aceste riscuri sunt mai mici.

4.Floarea lunii lor de naştere este gladiola. Despre această floare se spune că simbolizează perfect trăsăturile de caracter ale celor născuţi în august, adică încrederea şi tăria de caracter.

5.Vor fi copii inteligenţi, dar destul de dificili. De asemenea, sunt copii precoce, ai căror părinţi vor avea de învăţat lecţii importante din inocenţa lor.

6.Le place să fie în centrul atenţiei. Firea artistică din ei îi face să-ţi dorească mereu să fie sufletul petrecerilor şi nu numai. Se vor remarca tot timpul, fie că lucrează într-o corporaţie, fie că susţin spectacole pe o scenă.

7.Autoritatea pe care o insuflă celor din jurul lor îi va face să fie profesori foarte buni. Nu neapărat cadre didactice, ci mai degrabă vor fi genul acela de oameni pe care îi întâlneşti în viaţă şi de la care simţi că ai ce învăţa.



Recente

artistic scene inspired by art nouveau style with colorful depictions jpg
Adriana Lima  foto   Profimedia jpg
actor  foto   profimedia 0590266956 jpg
Elizabeth Hurley, Billy Ray Cyrus  foto   Profimedia jpg
Warren Beatty  foto   Profimedia jpg
Saved by the Bell, Mark Paul Gosselaar  foto   Profimedia jpg
Madonna  foto   Profimedia jpg
Justin Trudeau, Katy Perry  foto   Profimedia jpg
Kim Kardashian  foto   Profimedia jpg
Sienna Miller  foto   Profimedia jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
beautiful planets space jpg
Taylor Swift si Trence jpg
Shania Twain  foto   Profimedia jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Jennifer Aniston, Brad Pitt  foto   Profimedia jpg
Marilyn Monroe  foto   Profimedia jpg
Rupert Everett  foto   Profimedia jpg
Michael Jackson  foto   Profimedia jpg
James Van Der Beek, fosta sa soție, Heather McComb  foto   Profimedia jpg