Semne din naştere. Superstiţii despre aluniţele şi petele de pe corp

semne din naştere jpeg

Gravidele cu dorinţe neîmplinite, prea pofticioase sau care recurg la furtişag în cele nouă luni până să devină mame îşi pot însemna copiii cu noroc sau ghinion pentru toată viaţa. Potrivit credinţelor populare, aceste semne din naştere ascund mesaje preţioase despre destinul purtătorilor.

Până să mă documentez pentru acest articol,am pus pe seama zodiei lipsa mea de înţelepciune în ceea ce priveşte strânsul banilor pentru zilele negre. Sunt Balanţă şi mi-aş da şi ultimii bani pe o pereche de pantofi sau pe o geantă frumoasă. Mai nou însă,o nouă teorie pare că mă salvează când privesc supărată către contul gol:am un semn din naştere pe mâna stângă,ceea ce înseamnă că,deşi sunt norocoasă la bani,destinul mi-e schimbător şi aceştia nu sunt făcuţi să stea prea mult la mine în portofel.

Că sunt adevărate sau nu superstiţiile şi credinţele despre aceste semne din naştere, fiecare judecă pentru sine,însă îţi pot spune cu siguranţă că merită să cunoşti măcar o parte din aceste teorii şi,cine ştie,poate vei descoperi lucruri interesante despre tine sau cei din jur.

Semne din naştere pe corp - Superstiţii diferite,în funcţie de cultură

Un mic ciorchine de strugure,aluniţeîn fel şi chip,pete de cafea şi linii în diverse nuanţe şi forme etc. – semnele din naştere sunt purtate de mulţi dintre noi. La nivel mondial,80% dintre bebeluşi vin pe lume astfel „ştanţaţi“ şi,în funcţie de cultură,acest lucru capătă diverse semnificaţii. Pentru spanioli şi arabi,purtătorii acestora au o stea norcoasă în frunte şi trebuie să profite de energiile pozitive cu care au fost înzestraţi prin naştere. Pe de altă parte,francezii şi americanii le consideră aducătoare de ghinion.

De câte feluri sunt

Aceste semne din naştere poartă diverse nume,în funcţie de formă,culoare şi de locul în care se găsesc pe trup:sărutul îngerilor (porţiuni violet sau roşii pe faţă),aluniţele (forme şi mărimi variate,pe tot corpul),ciupiturile berzei (roz sau vişinii;apar de obicei pe gât),căpşunile şi frăguţele (pete mici,vineţii sau roşii),pete de vin ori de cafea (se întâlnesc în diferite părţi ale trupului;se decolorează în timp sau îşi intensifică nuanţele şi forma). Unele dintre aceste pete dispar la naştere,pe când altele sunt permanente.

Cum îţi influenţează destinul aceste semne din naştere

În funcţie de locul în care se găsesc,semnele de naştere au diverse semnificaţii. Cele de pe partea stângă a obrazului prevestesc dificultăţi financiare,chiar dacă se ivesc multe şanse de câştig,iar cele din dreapta sunt aducătoare de prosperitate şi linişte sufletească. Lăcomia şi egoismul se întâlnesc la persoanele cu semne pe abdomen,iar ghinionul pare să-i urmărească pe cei cu pete în mijlocul pieptului. Să nu te necăjeşti dacă ai puncte sau linii pe bărbie,căci o să te bucuri de succes în carieră. Persoanele cu semne din naştere în centrul frunţii sunt senzuale şi atrag ca un magnet privirile celor din jur. Nu ştiu cât ajută să aplici aluniţeaproape de buze,însă dacă te-ai născut cu una sau mai multe în această zonă,vei avea parte de succes pe toate planurile. Cei cu semne din naştere,în special copaci,fluturi şi fructe,sunt lipsiţi de prejudecăţi,cu o minte deschisă.  

Semne din naştere - Ştiai că…

… în cultura indiană,aluniţele de pe faţă sunt de bun augur căci prevestesc o viaţă lungă?

... dacă poftesc la cafea şi ciocolată,viitoarele mame riscă să aibă bebeluşi cu semne maronii pe corp?

... moleozofia este ştiinţa care se ocupă cu studiul aluniţelor? Potrivit acesteia,aluniţele alungite aduc purtătorului bogăţie,cele rotunde caracterizează o persoană bună la suflet,iar cele în colţuri semnifică dualitatea bine-rău.



Recente

printul andrew png
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Rumer Willis  sursa foto   Profimedia jpg
Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
happy joyful blonde woman clenches fists celebrates good result smiles broadly being high spirit makes triumph gesture wears spectacles winter sweater jpg
Nicole Kidman  foto   Profimedia jpg
Robert Duvall  foto   Profimedia jpg
Margot Robbie  Profimedia jpg
Jane Seymour  foto   Instagram jpg
2411040 jpg
James Van Der Beek sursa foro   Instagram jpg
WhatsApp Image 2026 02 06 at 15 56 31 jpeg
vedete la Oscar  foto   Instagram jpg
Zayn Malik și Gigi Hadid   foto   Profimedia jpg
James Van Der Beek  foto   Profimedia jpg
solar system planet collage jpg
Margot Robbie  foto   Profimedia jpg
Sturla Holm Lægreid  foto   Profimedia jpg
image00002 jpg
Olivia Colman și soțul Ed Sinclair  foto   Profimedia jpg