Tot ce nu ştiai despre şampanie sau „vinul nebun” al francezilor

1 shutterstock 328612892 jpg jpeg

De la încoronări şi nunţi regale, la ceremonii oficiale, pentru marcarea victoriilor şi a revoluţiilor, pentru întâlniri de interes politic şi tratate de pace – şampania a continuat să fie în mâinile tuturor. Când cei mai curajoşi dintre noi cucereau cele mai înalte vârfuri de munţi sau reuşeau să se întoarcă cu bine din spaţiu, la inaugurarea generaţiilor de vapoare, după epuizantele curse de maşini, sau pur şi simplu pentru cei care îşi doreau doar să-şi înece amarul – şampania a fost acolo.

Şampania adevărată se produce în zona cu acelaşi nume

Şampania vine din regiunea Champagne din Franţa. În rest, vinul spumant poartă denumirea de prosecco (Italia), sekt (Germania) sau Cava (Spania). 

Şampania a fost inventată de un călugăr

Dom Perignon, un călugăr benedictin, avea 19 ani când a venit la Mănăstirea Saint-Pierre din Hautvillers, o comună din regiunea Champagne. Acolo, călugărul a avut sarcina de a merge în pivniţă şi de a găsi soluţia unei probleme destul de importante: din cauza fermentaţiei excesive şi a materialului din care erau confecţionate, 20% din sticlele cu vin explodau. Asta până când călugărul a gustat din băutură şi i-a plăcut. A dat de capăt exploziei sticlelor: a adus unele din material mai dur, cu dopuri de plută. 

Şampania este… tot un vin 

Băutura trece prin două perioade de fermentaţie: o dată în butoi şi a doua oară în sticlă. În a doua tură de fermentaţie, bulele se formează pe o perioadă de cel puţin două săptămâni. Sticla este apoi răsucită treptat şi inversată, manual, permiţând drojdiei să se aşeze în dop. Ultimul pas este punerea sticlelor într-un aparat de dozare, maşinăria prelucrând un amestec de vin şi sirop de zahăr. Scopul este acela de a da şampaniei un gust mai mult sau mai puţin dulce. 

A fost considerată o băutură „periculoasă”

Pentru că nu se ştia la început de ce se spărgeau sticlele cu vin, locuitorii credeau că este un „vin nebun” sau un „vin al celui rău”. 

Este fermentată din struguri roşii

Există trei tipuri struguri folosiţi, în mod tradiţional, în zona Champagne: Pinot Noir, Pinot Meunier şi Chardonnay.

Sabrage

Este o tehnică de a deschide sticla de şampanie, printr-o singură lovitură cu sabia. Pentru a putea realiza asta, e important să cunoşti câteva reguli de bază. Află mai multe aici. 

Înainte de şampanie era Oeil de Perdrix

Regiunea Champagne nu a produs întotdeauna vin spumant. Înainte de ingeniosul călugăr menţionat mai sus, locuitorii obişnuiau să prepare un vin roze. Culoarea era un roz deschis, asemănător cu cel al ochiului de perdigă (pasăre) când se află în apropierea morţii. 

Există 20 de milioane de bule într-o sticlă

Gérard Liger-Belair de la Universitatea din Reims a vrut ca informaţiile despre şampanie să fie subiectul tezei sale de doctorat, aşa că a studiat densitatea unui pahar cu şampanie proaspăt turnat. 

Are o presiune foarte mare

Presiunea este atât de mare încât dopul a atins o altă persoană chiar şi la o distanţă de 54 de metri. Se estimează că dopul poate atinge 40 km / h şi, dacă loveşte o persoană, îi poate cauza răni serioase. Aşa că… atenţie mare. 

Nu uita: consumul excesiv de alcool dăunează sănătăţii tale! 

FOTO Shutterstock.com   



Recente

Cadouri creative pentru aniversare combină distracția cu personalizarea jpg
Johanna Lumley  foto   Profimedia jpeg
Ben Affleck, Britney Spears  foto   Profimedia jpg
ce10wcnzg2gi1m5 jpg
Diana Ross  foto   Profimedia jpeg
Rihanna  foto   Profimedia jpeg
Naomi Campbell  foto   Instagram jpg
David Beckham  foto   Instagram jpg
profimedia 0252842171 jpg
profimedia 0138122021 jpg
Herbarium Therme
Meghan Markle  foto   Profimedia jpeg
Olivia Munn  foto   Profimedia, Instagram jpg
Kim Kardashian  foto   Instagram jpg
Michael Bolton  foto   Profimedia jpeg
profimedia 0993205993 jpg
Jon Bon Jovi  foto   Profimedia jpeg
Dallas  foto   Profimedia jpeg
garda Papei  foto   Profimedia jpeg
Christie Brinkley  foto   Instagram jpg