Bere de bulevard la sticlă, în variantele blondă şi brună. O poţi găsi acum la rafturi!

1 beer 3445988 960 720 jpg jpeg

Berea românească Bucur, lansată în această vară de United Romanian Breweries Bereprod (URBB) în varianta blondă, la draught, se găseşte acum şi la rafturi, în ambalaj din sticlă, în două variante, blondă şi brună.

Bucur – bere de bulevard este o bere de calitate, poziţionată în segmentul super premium, care îmbină cu eleganţă tradiţia şi modernitatea, fiind inspirată de vechile reţete româneşti de bere, la care s-au adăugat inovaţii în ingrediente şi tehnologie.

 „Când ne gândim la Bucureştiul secolului XIX sau chiar şi la începutul secolului XX, ne imaginăm trăsuri, plimbări pe Calea Victoriei, domni şi doamne elegante, care se opresc, poate, la o terasă pentru un pahar de bere. Aceasta este atmosfera pe care ne-am dorit să o recreăm cu ajutorul berii Bucur, un brand care readuce poveştile şi atmosfera Bucureştiului de altădată şi care îşi merită locul în paharele românilor din prezent. Bucur – bere de bulevard a fost foarte bine primită în rândul consumatorilor care au servit berea în locaţiile Horeca. Reacţiile pozitive ne-au întrecut aşteptările, ceea ce ne bucură foarte mult. Acest lucru ne-a determinat să aducem brandul Bucur şi mai aproape de consumatori şi să îl lansăm într-o variantă unică, la sticlă de 0,35l. Din dorinţa de a satisface gusturile variate ale celor care doresc să savureze o bere autentic românească de calitate şi care apreciază autenticitatea, am lansat şi varianta brună a berii Bucur. Pentru o incursiune veritabilă în viaţa Bucureştiului de altădată, sticlele Bucur vin însoţite de trei poveşti inedite ale unor personaje ale vremii şi excentricităţile lor”, a spus Paul Markovits, Vicepreşedinte Marketing, URBB.

Bucur – bere de bulevard este o bere autentic românească care readuce în prezent poveştile şi atmosfera Bucureştiului de altădată, o bere a vechilor bulevarde, a noilor localuri şi a unei generaţii care se reinventează şi apreciază autenticitatea.

Bucur blondă este o bere de un auriu intens, cu un conţinut de alcool de 5%, care combină trei tipuri de hamei, ceea ce îi conferă o aromă florală distinctă şi echilibrată, cu nuanţe de mentă şi pin verde. Gustul uşor amărui va satisface până şi pe cei mai experimentaţi şi sofisticaţi consumatori.

bucur bere de bulevard blonda jpg jpeg

Bucur brună este o bere brun-roşcată, cu nuanţe arămii, ce combină trei tipuri speciale de malţ ce îi conferă o aromă intensă şi catifelată de caramel, cu note picante şi senzuale de piper negru. Berea are un conţinut de alcool de 6,5%, un gust plin şi savuros ce deschide apetitul pentru cele mai neaşteptate experienţe urbane.

bucur bere de bulevard bruna jpg jpeg

Bucur – bere de bulevard este disponibilă la nivel naţional, în Horeca şi retail, în variantele de sticlă nereturnabilă de 0,35l şi draught pentru berea blondă, şi la sticlă de 0,35l nereturnabilă pentru berea brună.



Recente

tree decorated with colorful easter eggs street easter decor jpg
 UNY0224 jpg
GettyImages 569189083 jpg
Teo Trandafir jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  8 2026 jpeg
Lisa Kudrow  sursa foto   Profimedia jpg
Catherine O'Hara  foto   Profimedia jpg
Tori Spelling  foto   Profimedia jpg
Kate Jackson, Jaclyn Smith, Cheryl Ladd  sursa foto   Profimedia jpg
ART03868 copy jpg
Melissa Gilbert și Timothy Busfield  foto   Profimedia jpg
Brian Cox și soția  foto   Profimedia jpg
Savannah Guthrie  foto   Profimedia jpg
Jennifer Aniston și Jim Curtis  foto   Profimedia jpg
portrait woman representing taurus zodiac sign jpg
Sophie Turner  foto   Profimedia jpg
Hollywood  foto   Profimedia jpg
Prințul Philip  foto   Profimedia jpg
Chuck Norris  foto   Profimedia jpg
Lizzo  sursa foto   Instagram jpg