Ce haine se vor purta în 2018?

1 78611 original jpg jpeg

Orice femeie, indiferent de cât de multe haine ar avea, simte nevoia să îşi împrospăteze în fiecare an garderoba. Unele piese sunt reinventate, iar altele mai îndrăzneţe ca oricând. Nu e musai să urmezi trendurile, ci să te inspiri din cele care te reprezintă. Iată cu ce piese vestimentare te aşteaptă anul care vine!

Haine cu imprimeu leopard

geaca leopard jpg jpeg

Chiar dacă unele persoane ar spune că s-au săturat de hainele cu imprimeu leopard, acestea parcă nu se demodează niciodată. De la an la an sunt reinterpretate şi sunt preferate în special de femeile care nu se sfiesc să-şi arate senzualitatea şi feminitatea. Poartă-le ca piese vestimentare de sine stătătoare, optând pentru o combinaţie neutră în rest.

Bocanci masivi

bocanci masivi jpg jpeg

Perfecţi pentru ţinutele cu pantaloni, dar şi pentru cele cu rochii sau fuste vaporoase, bocancii masivi cu accente metalice te vor ajuta să scoţi orice ţinută din anonimat. În plus, sunt extrem de comozi, perfecţi pentru plimbările la ceas de seară prin oraş.

Balerini reinterpretaţi

balerini reinterpretati jpg jpeg

Chiar dacă nu e recomandat să îi porţi zi de zi pentru că îţi pot deforma piciorul, parcă nicio primăvară nu e considerată primăvară fără balerini. Şi pentru că nici aceştia nu mai sunt ce-au fost odată, designerii au creat modele mai creative, mai practice şi mai chic. Propunerea noastră sunt cei cu decupaje şi barete pe picior.

Botine cu motive florale

botine cu motive florale jpg jpeg

Chiar dacă poate ai tendinţa să îţi cumperi încălţări cât mai simple, în culori neutre pentru a le asorta cu uşurinţă la orice ţinută, nu te sfii să îndrăzneşti mai mult. Anul care vine vei putea purta botine cu imprimeuri florale, perfecte pentru cele mai feminine ţinute.

Salopete comode

salopete comode jpg jpeg

Pentru zilele în care vrei să arăţi bine şi nu ai timp de pierdut să asortezi hainele între ele, poartă o salopetă simplă, într-o culoare care să te avantajeze. Dacă eşti activă pe durata întregii zile, încalţă-te cu o pereche comodă de adidaşi, iar dacă vrei să mergi la o întâlnire, poartă încălţăminte cu toc.

Haine cu paiete

hainele cu paiete jpg jpeg

Atrag imediat privirile şi de multe ori sunt evitate din acest motiv. Nu e musai să alegi piese ţipătoare la ochi, ci poţi opta mai degrabă pentru piese elegante, discrete, cum ar fi acest pulover cu dungi, exclusiv din paiete. Va arăta minunat în combinaţie de blugi prespălaţi, într-o nuanţă de albastru deschis, cu un basc pe cap, pentru un look parizian sau cu o fustă albă, în cloş pentru o apariţie feminină şi stilată.



Recente

DSC00189 jpeg
Craciunul Nordului jpg
Iulia Vântur   Colinde, Corinde jpeg
Copy of Poster atractii SM 3 jpg
Ducesa Meghan Markle  sursa foto   Profimedia jpg
Jennifer Aniston, Justin Theroux  foto   Profimedia jpg
Amanda Batula, Kyle Cooke  foto   Profimedia jpg
Regina Elisabeta  foto   Profimedia jpg
kim kardashian lenjerie intima blana instagram jpg
Cher  foto   Profimedia jpg
Old Money vs  Quiet Luxury   diferența reală și cum alegi estetica ce ți se potrivește jpg
Sarah Paulson, Diane Keaton  foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez  sursa foto   Instagram jpg
Brian McKnight   foto   Profimedia jpg
Miley Cyrus  foto   Profimedia jpg
kortnee greenfield d9ystsaiOW8 unsplash jpg
Coperta Revista Click! pentru femei Nr 25 2025 jpeg
Meghan Markle  sursa foto   Profimedia jpg
clickpentrufemei ro pexels cristian rojas 8459365 jpg
Kim Catrall  foto   Profimedia jpg