Ce s-a intâmplat cu fiul lui Napoléon, singurul lui copil legitim

Napoléon Bonaparte a fost una dintre cele mai cunoscute figuri istorice și lumea întreagă ave mari așteptări de la unicul său moștenitor. Degeaba, din păcate...

napoleon bonaparte jpeg

Napoléon Bonaparte a fost una dintre cele mai cunoscute figuri istorice. S-a făcut remarcat în timpul Revoluției Franceze și a jucat apoi un rol decisiv în abolirea monarhiei franceze. În timpul dominării întregii Europe, ca lider al armatei franceze, Napoléon a creat imperiul francez, devenind Împăratul Napoléon I pe 2 decembrie 1804.

Însă, cu o putere mare, vine și o mare responsabilitate. După ce-a cucerit tot ce-a văzut cu ochii, Napoléon a început să-și dorească un moștenitor. Din păcate, viața fiului său, François Charles Joseph Bonaparte, cunoscut drept Napoléon al II-lea, a fost pe cât de tulburată, pe atât de scurtă.

Copilul a fost separat de tatăl lui în copilărie și a murit la numai 21 de ani, înainte de a-și îndeplini destinul.

Prima căsnicie a lui Napoléon a fost cu Joséphine, marea iubire a vieții lui, care mai fusese căsătorită și avea deja doi copii cu altcineva înainte de a-l întâlni pe marele conducător francez, în 1795. Incapabilă să-I ofere un copil, împăratul a divorțat de ea și s-a însurat cu Marie-Louise d'Autriche.

Copilul lor, François Charles Joseph Bonaparte, s-a născut pe 20 martie 1811, la Paris, și a fost denumit Regele Romei, un diminutiv al tatălui său, care era întitulat Regele Italiei, țară pe care o cucerise în 1799.

Napoléon a abdicat în 1814, dar, cu toate astea, tatăl a încercat să-I asigure fiului său poziția superioară pe care considera că o merita. N-a reușit. După căderea imperiului, Marie-Louise a fugit în Austria și și-a luat și copilul cu ea, acesta devenind Duce de Reichstadt la curtea austriacă.

Întreaga lume avea așteptări mari de la singurul fiu al fostului împărat francez, dar tânărul Bonaparte a murit pe 22 iulie 1832 de tuberculoză. Avea doar 21 de ani. Până și tânărul moștenitor și-a dat seama de presiunea care se afla pe umerii săi și a spus pe patul său de moarte: „Nașterea și moartea mea, asta e povestea mea!”.

Însă acela n-a fost sfârșitul pentru Bonaparte. Nepotul lui Napoléon Bonaparte, Napoléon al III-lea, a condus imperiul francez din 1852-1870.  



Recente

Kris Jenner  foto   Profimedia jpg
Nicole Kidman  foto   Profimedia jpg
Lisa Kudrow  sursa foto   Profimedia jpg
Sydney Sweeney  sursa foto   Profimedia jpg
Al Pacino și Beverly D'Angelo  foto   Profimedia jpg
Christina Applegate  foto   Profimedia jpg
numerology concept composition jpg
elizabeth taylor jpeg
WhatsApp Image 2026 04 16 at 21 11 43 jpeg
Adriana Lima, Profimedia (2) jpg
Charlize Theron  Profimedia jpg
Tom Hanks si Rita Wilson  foto   Profimedia jpg
Amber Heard  foto   Profimedia jpg
illustrated rendering twin avatar jpg
Blake Lively  foto   Profimedia jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Cher  foto   Profimedia jpg
vedetă  foto   Profimedia jpg
Charlize Theron, Timothee Chalamet  foto   Profimedia jpg
Patrick Swayze și Lisa Niemi  foto   Profimedia jpg