Numele lui Iulius Cezar vine de la „cezariană‟? Cum s-a născut împăratul roman şi ce risca mama Aurelia Cotta

1 cezar shutterstock 408026407 jpg jpeg

Unul dintre cei mai mari generali şi lideri din Roma antică a intrat în istorie pentru luptele lui pline de triumf, dar şi pentru felul în care s-a stins după ce a fost atacat de nişte asasini în anul 44 Î.Hr. După secole întregi de la moartea sa, se continuă să se vorbească despre Iulius Cezar. Iar ceea ce s-a zvonit despre el este că marele conducător a venit pe lume printr-o cezariană. Exista aşa ceva pe vremea lui?

Se pare că oamenii antici ştiau ce-i o cezariană. După cum ne informează U.S. National Library of Medicine, chinezii şi egiptenii antici sunt doar două culturi dintre multe altele care au creat imagini cu naşteri chirugicale, exact aşa cum arată ele în ziua de astăzi. Aşadar e foarte posibil ca Cezar să fi venit pe lume în urma unei asemenea proceduri. Totuşi există şi destui istorici care susţin contrariul.

Nu de puţin ori se murea la naştere în lumea antică. U.S. National Library of Medicine ne explică cum romanii aveau o nevoie reală de-a putea conta pe o populaţie în creştere, având în vedere dorinţa lor de-a cuceri noi teritorii. Aşadar erau destul de disperaţi să dispună de tineri în mod constant şi, drept urmare, îşi propuseseră ca niciun copil să nu fie pierdut.

Astfel, atunci când o gravidă murea în timpul naşterii sau n-avea prea multe şanse să trăiască, cel care asista la naştere avea permisiunea, prin lege, să facă orice îi stătea în putinţă ca să salveze fătul. Drept urmare, acea persoană tăia abdomenul femeii ca să scoată copilul din burtă şi să-i dea o şansă la viaţă. Această procedură a fost numită „Caesones‟ şi provenea de la “caedare”, care înseamnă “tăiere”. Pe scurt, mama lui Cezar ar fi trebuit să moară la naştere pentru ca acesta să se nască prin cezariană.

Iar mama lui Cezar, Aurelia Cotta, n-a murit la naştere. Şi-a crescut fiul şi l-a trimis să fie educat de Marcus Antonius Gnipho. Şi-a găsit sfârşitul ani mai târziu, când se afla la Roma, iar copilul ei era într-un război nesfârşit.

Oricum cezariana, aşa brutală cum era la acea vreme, omora, de cele mai multe ori, mama, dacă nu chiar şi copilul, după cum susţine Tales of Times Forgotten. Totuşi e posibil ca Aurelia să fi fost excepţia. Să nu fi murit la naştere şi să-l fi adus pe lume pe unul dintre cei mai mari lideri antici prin cezariană. Mai ales că există dovezi în acest sens…

Pliny cel Bătrân a scris în „Natural History‟ următoarele: „Este mai bine pentru copil când mama lui moare la naştere. Acesta a fost cazul lui Scipio Africanus şi al lui Caesar, care şi-a primit numele după operaţia care i-a fost făcută mamei lui‟.

Aşadar cum a fost? Cezar a fost născut prin cezariană sau nu? Nimeni nu ştie cu siguranţă.

Foto - Shutterstock



Recente

Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Bad Bunny  foto   Profimedia jpg
GettyImages 1979467700 jpg
Kristen Stewart  foto   Profimedia jpg
gravida  foto   Profimedia jpg
Emma Stone  foto   Profimedia jpg
e1d1541d622580f19ab87f0600aa36a44a jpg
Britney Spears  foto   Prrofimedia jpg
Sarah Ferguson  foto   Profimedia jpg
Meryl Streep  foto   Profimedia jpg
Lady Gaga și logodnicul ei  foto   Instagram jpg
Denise Rifai jpg
Kim Kardashian, Lewis Hamilton  foto   Profimedia, Instagram jpg
familia Craciun 29 jpeg
Snoop Dogg  foto   Profimedia jpg
vedete Grammy 2026  foto   Profimedia jpg
WhatsApp Image 2026 01 26 at 13 55 33 jpeg
Brian May  foto   Profimedia jpg
Kelsey Parker  foto   Profimedia jpg
RA 010861 JPG