Mănuşile, mereu la modă
Îţi încălzesc mâinile în zilele friguroase de iarnă sau pot fi purtate, ca accesoriu elegant, la evenimente cu ştaif. Au o istorie bogată, plină de semnificaţii.
În Evul Mediu, o mănuşă dăruită de suveran semnifica o îmbunătăţire a statutului social al primitorului. Cel care îşi însuşea mănuşa în mod abuziv era exilat de la Curte.
Dacă un cavaler medieval arunca mănuşa la pământ, în faţa adversarului său, gestul semnifica o provocare la duel – iar ridicarea acesteia de către cel provocat însemna acceptarea duelulului. Aruncarea mănuşii era reprezentativă şi pentru ritualul de încoronare a regilor Angliei.
În secolul al XVI-lea, la Curtea regală a Caterinei de’Medici şi a lui Henric al II-lea al Franţei erau la modă mănuşile parfumate cu ambră şi mosc. În acelaşi secol au apărut şi mănuşile tricotate, dar cele din piele erau considerate a fi mult mai elegante.
În secolul al XIX-lea, persoanele înstărite nu apăreau niciodată în public fără mănuşi. Cele de culoare neagră erau purtate la înmormântări, cele galbene, la vânătoare, iar cele albe erau purtate doar de femei, la baluri sau la Operă. Regula era ca acestea să fie puse pe mâini acasă, niciodată în public.
La începutul secolului XX, se purtau mănuşi de zi şi de seară. Ultimele, confecţionate din materialele cele mai fine, se diferenţiau prin faptul că erau fără degete şi pentru că erau lungi (treceau de coate). Pentru a le înnobila pe cele de zi, femeile le purtau cu inele deasupra.
Personalităţi celebre au făcut din mănuşi o marcă distinctivă a personalităţii lor, printre acestea numărându-se Michael Jackson, care purta pe mâna dreaptă o mănuşă albă cu cristale Swarovski, şi Audrey Hepburn, cunoscută pentru mănuşile sale negre, trei sferturi, purtate în filmul „Mic-dejun la Tiffany“.
