VIDEO Cum au reacționat animalele în timpul eclipsei de soare de pe 8 aprilie

Eclipsa totală de ieri ne-a captat atenția tuturor, cu toate că s-a petrecut pe partea cealaltă a Pământului, nu în România. Știm cum au reacționat oamenii. Însă animalele ce au făcut de eclipsă?

image

Milioane de oameni s-au oprit din tot ce făceau în cursul zilei de 8 aprilie 2024, ca să urmărească eclipsa totală de soare, fie că se aflau la locul de muncă, în școli sau acasă. Au ieșit cu toții pe străzi pentru a vedea fenomenul atât de rar întâlnit.

După ce a trecut prin N-E de Mexico, a ajuns în Texas, Arkansas, Ohio, cu puțin înainte de ora 14, iar finalul glorios s-a petrecut în Maine, unde familii întregi au stat cu ochii – și ochelarii de protecție – pe cerul devenit tot mai întunecat.

Oamenii au fost extrem de încâtați să fie martorii unui asemenea eveniment unic poate în viață, în schimb animalele nu au simțit neapărat o senzație plăcută când cerul a început să se întunece, în mijlocul zilei. Astfel, la grădina zoologică din Dallas, girafele, zebrele și struții au început să scoată țipete ascuțite și să fugă în mare panică prin țarcurile lor.

Pe măsură ce afară se întuneca tot mai mult, viețuitoarele din grădina zoologică deveneau tot mai agitate, până într-un moment în care s-au luat unele după altele și au început să fugă care încotro. Cu alte cuvinte, și-au dat seama că ceva neobișnuit se întâmpla și schimbarea bruscă din atmosferă le-a dat o stare de agitație și chiar panică.

Departamentul de transport din Texas a raportat multe tamponări în trafic. Și asta nu pentru că s-a făcut afară brusc întuneric și nimeni n-a mai văzut nimic, ci pentru că toți s-au suit în mașini ca să ajungă în locurile special amenajate, unde vizibilitatea era optimă, și șoferii nu mai aveau răbdare, voiau să înainteze pe șosea, ca să nu întârzie cumva la eclipsă.

Punctul maxim de vizibilitate pe planetă a fost pe plaja mexicană, în Mazatlan, unde fenomenul s-a putut urmări și admira în toată frumusețea sa. Eclipsa totală de soare a devenit vizibilă începând cu ora 11 dimineața și a fost prezentă timp de patru minute și 17 secunde, conform NASA.

foto - Shutterstock



Recente

Mickey Rourke  foto   Profimedia jpg
Kylie Jenner  foto   Profimedia jpg
Alicia Keys  foto   Profimedia jpg
Whitney Houston  foto   Profimedia jpg
Melissa Gilbert  foto   Profimedia jpg
Shani Twain  foto   Profimedia jpg
Amber Heard  foto   Profimedia jpg
Rebel Wilson  foto   profimedia jpg
Anne Hathaway  foto   Profimedia jpg
nunta cântăreței Dua Lipa  foto   Instagram jpg
Royal Ascot 2026  sursa foto   Profimedia jpg
2392286 jpg
Olivia Wilde  foto   Profimedia jpg
WhatsApp Image 2026 06 17 at 12 25 08 jpeg
Shakira  foto   Profimedia jpg
Jane Seymour  foto   Instagram jpg
meghan markle profimedia jpg
medium shot woman packing jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Jennifer Lopez, Ben Affleck  foto   Profimedia jpg