Horoscopul săptămânii 16-22 februarie 2018

Descoperă ce-ţi prezic astrele pentru săptămâna care urmează!
Berbec
Întâlnirile cu prietenii şi rudele continuă în primele două zile ale săptămânii, după care Soarele în Peşti devine neutru pentru voi. Asta nu înseamnă că nu oferă oportunităţi şi deschideri. Este foarte important că Marte vă susţine, în aşa fel încât o să recunoaşteţi la un moment dat care e zona spre care să vă îndreptaţi efortul. O să vă fie testată răbdarea.
Taur
Dacă în ultima vreme relaţiile cu copiii au fost armonioase, de acum încolo pot izbucni neînţelegeri, mai ales dacă aceştia au atins adolescenţa ori au devenit adulţi. Vă sfătuiesc să abordaţi orice subiect cu o atitudine prietenoasă. E momentul să vă demonstraţi talentele. Prietenii pot conta pe participarea voastră dacă apar dificultăţi în viaţa lor.
Gemeni
E o perioadă în care trebuie să fiţi pregătite să faceţi faţă unui volum mare de muncă. În acest moment, este mai bine să duceţi la capăt tot ce se iveşte, decât să evitaţi finalizarea sarcinilor. Pentru viitor, acest lucru va fi luat în calcul la ajutorul astral care vi se va acorda. Posibil ca o nouă idee sau un proiect să apară la orizont şi să vă deschidă perspective largi.
Rac
Probleme se pot ivi şi pot fi aduse de copii. Ei vor profita de dragostea voastră şi vor încerca să vă manipuleze, să vă controleze. Încercaţi să nu consideraţi dragostea şi grija ca pe ceva evident, nu încercaţi să vă înţelegeţi copilul numai cu inima, căci e nevoie de logică şi raţiune, completate cu dialog şi conversaţie. Fiţi atente la obiceiurile lor rele!
Leu
În ciuda fluxului de evenimente, nu uitaţi să vă permiteţi o mică odihnă - câteva momente plăcute care vă vor aduce o bucurie reală. Poate fi vizionarea unei piese, la teatru, o achiziţie mult aşteptată sau o întâlnire cu prietenii. Fiţi gata de călătorie, de întâlniri reuşite cu colegii din alte oraşe sau chiar alte ţări. Nu pierdeţi din vedere lucrurile şi detaliile mici.
Fecioară
Medical, ar trebui să fiţi mai atente la produsele cosmetice folosite, în măsura în care probabilitatea reacţiilor alergice la nivelul pielii creşte. Recomand în continuare atenţie la volan şi grijă la plecarea în călătorii! Multe se pot solda cu pierderi. Dacă simţiţi că nu faceţi faţă singure multitudinii de sarcini, implicaţi-i şi pe cei dragi în rezolvarea lor.
Balanţă
Trebuie să vă ţineţi emoţiile sub control şi să nu vă implicaţi în competiţii fără un motiv serios. Fiţi atente, căci pericolul poate veni de la o femeie care vă invidiază! Încercaţi să evitaţi litigiile legate de finanţe. Acordaţi o atenţie deosebită abilităţii de a planifica şi de a stabili legături cu mediatorii şi nu căutaţi să vă demonstraţi ambiţiile în faţa nimănui.
Scorpion
Se pare că organismul vostru este sensibil la alergii. Aţi face bine dacă aţi acorda atenţie în special la suplimentele alimentare, s-ar putea să nu vă priască. În schimb, e un moment favorabil pentru tratamentele stomatologice. Profesional, dacă doriţi să faceţi schimbări, săptămâna e propice acestora.
Săgetător
Aţi putea fi nevoite să descifraţi un fel de istorie a familiei sau să înţelegeţi într-un fel cum stau lucrurile acolo. Va fi dificil să ajungeţi la miezul problemei. Vă veţi confrunta cu o nedreptate şi va fi greu să vă stăpâniţi furia. Încercaţi să nu condamnaţi pe nimeni şi nu căutaţi cu orice preţ să vă impuneţi punctul de vedere.
Capricorn
Căutaţi variante de a vă suplimenta veniturile şi vă sfătuiesc să nu vă faceţi planuri pe termen lung. Acţionaţi doar în acele direcţii care sunt cu finalizare de cazuri mai vechi sau acelea care vă promit remuneraţii pe un timp determinat scurt. La serviciu, nu veţi fi ocolite de tensiuni între colegi. Nu are sens nici să le puneţi la suflet.
Vărsător
Aveţi o săptămână în care primiţi veşti importante, dialogaţi mult, vă faceţi timp de relaxare şi odihnă ori mergeţi în excursii. Credeţi că nu înţelegeţi ce vor oamenii de la voi. Asta vă poate crea în timp complexe care pot duce la o exacerbare sau scădere a stimei de sine. Medical, ar trebui să vă ajutaţi organismul să-şi recapete vigoarea de altădată.
Peşti
În relaţiile de familie, ţineţi la conciliere, deoarece disputele şi confruntarea nu vor conduce la nimic bun. Se vor reproşa în cuplu unele evenimente din trecut, iar asta va turna gaz pe foc. Dacă relaţia s-a şubrezit, posibil să nu mai doriţi s-o continuaţi. Persoanele singure ori sunt la începutul unei poveşti sentimentale, ori sunt în căutarea jumătăţii lor.
Astrograma săptămânii
„Vă rog să-mi spuneţi ce-mi prezic astrele pentru anul acesta!“ – Corina P., născută pe 13 martie 1970, la ora 9.00, în Suceava.
Cu Soarele în Peşti şi ascendentul în Taur, harta prezintă o combinaţie frumoasă apă-pământ care te ajută să cobori cu picioarele pe sol din sfera viselor tale, atunci când este nevoie. Deşi conştientizezi nevoile materiale ale vieţii, nu mereu ai curajul să acţionezi din proprie voinţă, dintr-o teamă interioară continuă şi o neîncredere în sine. Uranus te va provoca să iei măsuri de protecţie în zona profesională şi a sănătăţii. Te sfătuiesc să reacţionezi cu calm şi răbdare, fără să cedezi la prima întârziere care se iveşte în cale.
Sursa foto: spiritvoyage.com