Horoscopul pe 2 săptămâni. Pentru unii nativi, vitalitatea e scăzută şi există o predispoziţie la accidente şi leziuni

1 shutterstock 66368041 jpg jpeg

Intervalul cuprins între finalul lunii iunie şi prima parte a lunii iulie, 25 iunie – 8 iulie, este încărcat de tensiune. Nesiguranţa financiară apare la orizont pentru unii nativi, iar alţii pot experimenta pierderi băneşti importante, din cauza neatenţiei şi a nervozităţii crescute în această perioadă. Temperamentul impulsiv poate genera acţiuni greşite şi erori pe termen lung.

Sunt şi veşti bune, însă nu pentru toate zodiile. Dacă pentru unii urmează o perioadă de muncă mai calmă şi metodică, pentru alţii, călătoriile, relaxarea, ieşirile în natură vor duce nu doar la generarea unei dispoziţii pozitive, ci şi la întărirea generală a corpului. Cele mai norocoase sunt persoanele născute în zodia Peşti, care beneficiază de sprijin astral. Acestea nu numai că vor fi protejate de adversitate, dar vor primi şi sfaturi valoroase pentru obţinerea succesului în ceea ce îşi propun.

Berbec

Incertitudinea financiară continuă să apese pe umerii voştri, iar cheltuielile neprevăzute încă se pot ivi. Puteţi conta pe ceva încasări, eventual în preajma zilei de 29. Deşi încă este o perioadă de odihnă într-un cerc familial îngust, nimeni nu vă deranjează să vă gândiţi la o nouă lucrare, la noi căi şi la noi angajări. Puteţi foarte bine pregăti o altă etapă a vieţii, una care promite să devină mai durabilă decât cea în ultimii doi ani.

Taur

Vă retrageţi din situaţii dificile în mod onorabil şi stabiliţi un curs pentru un viitor mai bun. Relaţiile cu foştii parteneri se pot lămuri şi restaura, pot exista discuţii productive, eventual reluarea cooperării de altădată, reînnoită şi cu o bază mai puternică. Pentru o mai bună dezvoltare, intraţi în contact cu colegi din alte oraşe, să plecaţi mai des pe teren. Toate activităţile legate de etape noi în educaţie vor înainta surprinzător de uşor.

Gemeni

În următoarele săptămâni, timpul este favorabil schimbărilor pentru viaţa de zi cu zi, prin introducerea unor lucruri originale, speciale, în munca voastră. Antreprenoarele pot pune la cale bazele unei noi linii de producţie, repara sau cumpăra proprietăţi. Problemele vechi cu partenerii sunt încă relevante, iar pretenţiile lor şi le vor susţine în continuare cu tărie. Cu toate acestea, acum asul este în mâinile voastre, iar situaţia se poate rezolva.

Rac

Urmează o perioadă de muncă mai calmă şi metodică. S-ar putea să existe o anumită tensiune în relaţia cu colegii ori cu conducerea, dar nimic din aceste dezacorduri nu va lua amploare, din fericire. Dovediţi că sunteţi înclinaţi spre a învăţa lucrul cu noi instrumente. Atenţie, că mişcarea bruscă, în grabă poate provoca vătămări! Uneltele ascuţite, tăietoare sau aparatele electrice vor reprezenta un potenţial pericol. Respectaţi cu stricteţe măsurile de siguranţă!

Leu

Potenţialul energetic şi vitalitatea sunt destul de ridicate şi vor permite să se facă faţă în mod adecvat problemelor acestei perioade. Călătoriile, relaxarea, ieşirile în natură, vor contribui nu numai la o dispoziţie pozitivă, ci şi la întărirea generală a corpului. Cu toate acestea, atenţie atunci când urcaţi în locuri înalte! În planul cosmetic, acesta e un timp favorabil pentru continuarea şi repetarea programelor adoptate deja.

Fecioară

Potenţialul energetic este scăzut, aşa că, vă sfătuiesc să petreceţi măcar weekend-urile în aer liber şi, de asemenea, să calmaţi agitaţia şi nervozitatea. Este momentul în care stabilitatea este importantă pentru sănătatea voastră şi trebuie să faceţi tot ce-i necesar pentru asta. Dacă simţiţi o suprasolicitare nervoasă, asiguraţi-vă că trece, iar pentru asta, faceţi ceea ce vă aduce bucurie şi emoţii pozitive. Pielea este acum predispusă spre reacţii alergice.

Balanţă

Atenţie sporită la următorul interval de timp, pentru că nervozitatea şi atenţia distrasă pot duce la accidente, leziuni, exacerbarea bolilor cronice vechi! Fiţi atente dacă mergeţi în excursii, la condus şi evitaţi locurile care sunt într-un fel legate de pericole. Grijă că aţi putea suferi leziuni, arsuri şi pot apărea simptome neplăcute. Poate că sună pesimist, dar acum e un motiv suplimentar de a evita astfel de probleme, pe cât posibil.

Scorpion

Sănătatea nu este ameninţată, dar dacă aveţi simptome neplăcute, este important să nu întârziaţi vizita la medic! Vara e o perioadă favorabilă pentru tratamente şi schimbări în stilul de viaţă, de la consumul de legume şi fructe proaspete, până la alimente gătite în aer liber. Aveţi grijă cu lucrurile valoroase, deoarece nu este exclus furtul, pierderea. O atenţie deosebită va fi necesară pentru nativii a căror activitate este într-un fel legată de bani.

Săgetător

Emoţiile şi impresiile pe care le veţi avea vor fi multe şi concludente, însă vă vor oferi o stare bună. Se pare că priviţi încă vara strălucitor şi optimist, încât veţi căuta să alungaţi până şi gândurile la problemele mai grave. Nu vă sfătuiesc să vă asumaţi riscuri mari ori să vă aventuraţi cu capul înainte. Temperamentul vostru, de obicei aprins, poate conduce la acţiuni greşite şi erori globale. Acest lucru este valabil mai ales în domeniul financiar.

Capricorn

Cariera şi locul de muncă vă preocupă în mod special acum, iar pentru asta va trebui să îndreptaţi energia spre domeniul de informaţie, dialog şi comunicare, pentru a vă pune la curent cu noutăţile. Dacă studiaţi în mod activ, atunci câştigaţi. E o perioadă favorabilă în special pentru domeniile de mediere, ştiinţă, educaţie, publicitate, mass-media sau cei cu deplasări dese. Arătaţi-vă perseverenţa şi voinţa, păstraţi-vă independenţa şi imparţialitatea!

Vărsător

Pentru următoarele două săptămâni, trebuie să ştii că, deocamdată, nu trebuie să încercaţi să rezolvaţi probleme importante. Trebuie să ştii că dacă pot fi amânate, recomandarea este să ezitaţi să o faceţi, inclusiv dacă ele au legătură cu înregistrarea de documente ori semnare de contracte. În general, nu vor exista dificultăţi la locul de muncă, ci obligaţii suplimentare, în sensul de a vă perfecţiona abilităţile profesionale cu uşurinţă.

Peşti

Sprijinul astral este de aşteptat pentru voi. Nu numai că veţi fi protejate de adversitate, dar vi se va oferi şi oportunitatea de sfaturi valoroase pentru obţinerea succesului în ceea ce vă propuneţi. Este important să nu uitaţi o clipă cât sunteţi de valoroase, atunci când gravitaţi în jurul faptelor bune şi morale. Nu ar trebui să trăiţi doar pentru casă şi familie, căci este timpul să vă gândiţi serios la carieră şi la statutul profesional.

@shutterstock



Recente

Rita Ora  foto   Instagram jpg
shutterstock 13153519 jpg
Meghan Fox  foto   Instagram, Shutterstock jpg
Cher  foto   Shutterstock jpg
Patsy Cline  Instagram jpg
2 zodii aduc noroc nesperat pe 11 noiembrie  Sursa foto shutterstock 2383712767 jpg
shutterstock 1528856684 jpg
Whitney Houston și fiica ei, Bobbi Kristina  foto   Shutterstock jpg
Mary Kate Olsen  foto   Shutterstock jpg
Click! pentru femei Nr  23 2024 (2) jpeg
Harper Beckhma, Victoria Beckham  foto   Instagram jpg
Jennifer Lopez  Instagram jpg
Heidi Klum  foto   Shutterstock jpg
actori pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Nostalgia Imaginarium jpg
shutterstock 2463033341 jpg
Christian Horner, Geri Halliwell  sursa foto   Shutterstock jpg
Gwyneth Paltrow  sursa   Instagram jpg
shutterstock 2292761527 jpg
464990383 18462165316060349 1451328985739256387 n jpg