Adevărul despre starea de sănătate a lui Cătălin Botezatu! De ce a ajuns să fie operat:”A fost o gâlmă uriaşă!”

7 catalin botezatu operat jpg jpeg

Creatorul de modă Cătălin Botezatu trece prin momente dificile după ce a ajuns pe patul de spital şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale. Acesta, însă, a oferit detalii despre problemele de sănătate care îi dau bătăi de cap.

Cătălin Botezatu se pregătea de o călătorie în Singapore, însă problemele de sănătate l-au trimis de urgenţă la spital. Acum, însă, după ce a suferit o intervenţie chirurgicală, el a vorbit despre cum a ajuns să se confrunte cu aceste probleme. Mai exact, el a dezvăluit că totul a pornit de la o căzătură pe care a suferit-o la filmări.

”, a declarat Cătălin Botezatu la Antena Stars, potrivit

Cătălin Botezatu a avut probleme şi cu inima 

Celebrul designer a mărturisit că nu a scăpat în totalitate de problemele de sănătate după ce s-a operat, iar acum ia în fiecare zi o mulţime de pastile. Ba chiar a avut un moment în care colegii săi au chemat salvarea în timpul filmărilor.

„După operaţie, s-a chemat salvarea chiar şi în timpul filmărilor de la „Bravo, ai stil', şi producătoarea noastră pe care o iubesc şi o ador a avut grijă de mine şi m-am simţit şi aici că sunt iubit şi apreciat, pentru că simţi nevoia să vezi că oamenilor cu care lucrezi le pasă de tine, mai ales că simţeam că dau colţul.

Citeşte şi:

Trebuia să merg demult la Istanbul, pentru că acolo m-am operat la o clinică celebră şi nu am fost de câteva luni. Uneori sunt uşor inconştient în detrimentul meu şi în favoarea jobului meu, dar asta e. Urmez un tratament după intervenţie, iau tot timpul pastile, iau cu pumnul pastile, bine, trei sferturi din ele sunt vitamine, poate că asta mă ajută, dar nu fac nişte eforturi extraordinare. Repet, regim alimentar nu ţin”,  a adăugat celebrul designer.



Recente

Cara Delevingne  foto   Profimedia jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Gemini Generated Image cunzt7cunzt7cunz png
Jane Seymour  foto   Profimedia jpg
Thylane Blondeau  foto   Profimedia jpg
people silhouette touching moon (1) jpg
Kate Victoria Tunstall  foto   Profimedia jpg
Kanye West  foto   Instagram jpg
Mickey Rourke  foto   Profimedia jpg
Kylie Jenner  foto   Profimedia jpg
Alicia Keys  foto   Profimedia jpg
Whitney Houston  foto   Profimedia jpg
Melissa Gilbert  foto   Profimedia jpg
Shani Twain  foto   Profimedia jpg
Amber Heard  foto   Profimedia jpg
Rebel Wilson  foto   profimedia jpg
Anne Hathaway  foto   Profimedia jpg
nunta cântăreței Dua Lipa  foto   Instagram jpg
Royal Ascot 2026  sursa foto   Profimedia jpg
2392286 jpg