Adorat de femeile din România, Dorian Popa nu se abţine deloc de la mâncare: "Spre dezamăgirea iubitei mele, eu pot să mănânc la orice oră"

1 dorian popa jpg jpeg

Dorian Popa este în prezent unul dintre cei mai îndrăgiţi cântăreţi din România, iar femeile îl adoră pentru fizicul lui impresionant. Puţini ştiu că în urmă cu câţiva ani Dorian este mult mai slab şi tot ce îşi dorea era să se îngraşe. După ce a făcut eforturi considerabile şi s-a apucat de sală pentru a ajunge la silueta dorită, "John" spune că nu are mari probleme în acest sens şi că nu ţine diete.

Dorian Popa merge des la sală pentru a-şi menţine masa musculară, însă dincolo de asta el spune că mănâncă aproape orice, indiferent de oră şi că nu ţine cont de cure de slăbire sau diete, spre disperarea iubitei sale. 

Citeşte şi: Cum a slăbit Andreea Marin patru kilograme, în zece zile: ”O porţie dimineaţa...”

„Am ajuns la o formă a corpului care mă muţlumeşte, aşa că uneori mai zic: Hai ce tot atâtea diete. Si îmi fac poftele că sunt tânăr. Spre dezamăgirea iubitei mele eu pot să mănânc aproape orice, la orice oră, ea mai greu. Da, vine şi ea cu mine la sala, dar e cam greu să depăşească 4 antrenamente pe săptămână”, a completat el.

Se pare că gena bună şi metabolismul care arde rapid grăsimile îi permit lui Dorian Popa să îşi păstreze forma fizică de invidiat şi în acelaşi timp să deguste din toate bunătăţile, ori de câte ori are poftă. 

Citeşte şi: Adela Popescu, dezvăluiri din intimitate: ”Este extrem de important. Te ajută ca să nu te obinuieşti fără!”

„Am un metabolism care mă ajută foarte mult să arăt aşa, însă chiar dacă mănânc la orice oră, sunt atent la alimentaţie. Trebuie să ţin o oarecare dietă pentru că nu pot să aştept tot timpul să mă ajute Dumnezeu. Încerc să elimin carbohidraţii în principiu.”, susţine artistul.



Recente

numerology concept composition jpg
elizabeth taylor jpeg
WhatsApp Image 2026 04 16 at 21 11 43 jpeg
Adriana Lima, Profimedia (2) jpg
Charlize Theron  Profimedia jpg
Tom Hanks si Rita Wilson  foto   Profimedia jpg
Amber Heard  foto   Profimedia jpg
illustrated rendering twin avatar jpg
Blake Lively  foto   Profimedia jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Cher  foto   Profimedia jpg
vedetă  foto   Profimedia jpg
Charlize Theron, Timothee Chalamet  foto   Profimedia jpg
Patrick Swayze și Lisa Niemi  foto   Profimedia jpg
596725039 1401270914690601 3574014128883606289 n jpg
1555 jpg
Katy Perry  foto   Profimedia jpg
Sandra Bullock  foto   Profimedia jpg
ChatGPT Image Apr 16, 2026, 01 59 41 PM png
clickpentrufemei ro pexels deyvi romero 15310 89955 jpg