Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce a slăbit 30 de kilograme! Imaginea care i-a uimit pe fani: ”Ce splendoare de femeie!”

1 amalia nastase a slabit 30 kilograme jpg jpeg

Amalia Năstase este un munte de voinţă şi dovada vie că dacă îţi doreşti ceva poţi. Vedeta a slăbit, în ultimele luni, nu mai puţin de 30 de kilograme, iar acum e de nerecunoscut.

Amalia Năstase a acumulat foarte multe kilograme după ce l-a adus pe lume pe Toma, fiul ei în vârstă de trei ani, iar ulterior, pentru că nu reuşea să topească kilogramele în plus, ea a început să urmeze o dietă drastică, bazată pe fructe, legume, carne la grătar cu salată. 

Recent, însă, vedeta i-a surprins pe toţi, chiar şi pe Teo şi pe Bursucu, care n-au mai recunoscut-o. 

Ulterior, bruneta a postat pe contul ei de socializare fotografia făcută în timpul emisiunii, în care apare alături de Teo şi de Bursucu, alături comentariul: „Atunci când Teo Trandafir nu te mai recunoaşte înseamnă că te îmbogăţeşti? -30 de kilograme”.

4 amalia nastase tranformare radicala a revenit la greutatea de odinioara 2 jpg jpeg

Imaingea inedită făcută publică a stârnit numeroase comentarii pe reţeaua de socializare, mulţi oameni felicitând-o pentru voinţa de care a dat dovadă. 

Care este meniul zilnic al Amaliei Năstase

e”, mărturisea fosta soţie a lui Ilie Năstase, în urmă cu câteva luni. 



Recente

Jane Seymour  foto   Profimedia jpg
Thylane Blondeau  foto   Profimedia jpg
people silhouette touching moon (1) jpg
Kate Victoria Tunstall  foto   Profimedia jpg
Kanye West  foto   Instagram jpg
Mickey Rourke  foto   Profimedia jpg
Kylie Jenner  foto   Profimedia jpg
Alicia Keys  foto   Profimedia jpg
Whitney Houston  foto   Profimedia jpg
Melissa Gilbert  foto   Profimedia jpg
Shani Twain  foto   Profimedia jpg
Amber Heard  foto   Profimedia jpg
Rebel Wilson  foto   profimedia jpg
Anne Hathaway  foto   Profimedia jpg
nunta cântăreței Dua Lipa  foto   Instagram jpg
Royal Ascot 2026  sursa foto   Profimedia jpg
2392286 jpg
Olivia Wilde  foto   Profimedia jpg
WhatsApp Image 2026 06 17 at 12 25 08 jpeg
Shakira  foto   Profimedia jpg